Regnul muzical (unul mult mai redus decat cel vegetal si cel animal) se desparte la randu-i in 3 increngaturi: muzicanti, muzicieni si zei. Primii (de ex. eu) sunt cei care canta des, au idee de muzica, nu sunt nici prea-prea, nici foarte-foarte, binedispun lumea care ii asculta. Muzicienii (de ex. Iris, Compact etc.) sunt artisti cu acoperire nationala, ceva iesiri si pe afara, care rezista mai multe decenii pe piata, au hituri pe care le stie toata lumea (sa nu ziceti ca nu stiti Floare de iris sau Fata din vis ca nu va cred).
Cea de a 3-a categorie include doar oamenii despre care nu te mai intereseaza ce religie au, ce culoare a pielii sau ce orientare sexuala. Sunt oamenii care transcend orice granita sau bariera materiala sau morala, a caror muzica e mereu altfel desi e aceeasi. Ca e un paradox: pentru prima categorie de artisti, tinta e sa fie capabili sa cante aceeasi piesa de 2 ori la fel. Pentru zei, e vitavercea: sunt capabili sa cante aceeasi piesa de fiecare data altfel, dar fara sa existe dubiu ca e acea piesa. Sunt oameni a caror muzica nu se invecheste niciodata decat statistic.
Ieri s-au implinit 20 de ani fara Freddie. L-am sarbatorit cum se cuvine si am ramas fara cuvinte. De uitat e imposibil. Pentru ca e unul dintre zeii muzicii.
Foto: Vlad Dulea, care va ofera bonus o mini-teza de doctorat despre Montreux si Freddie Mercury
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
