Am spus-o de mai multe ori, la 11 ani de la terminarea studiilor de master (cam ultimele in care am avut parte de ore/cursuri), inca mai spun “merg la scoala” in loc de “merg la serviciu/munca”. Iar asta se intampla dintr-un motiv foarte simplu: lucrez intr-o institutie de invatamant. Scoala nu a fost niciodata spatiul exclusiv al invatarii. In Evul Mediu, biserica era motorul proceselor educationale, educatia avand un caracter profund religios. Apoi, invatatura nu se refera doar la informatii teoretice, ci si la invatatul unei meserii, iar aici au actionat, in istorie, breslele mestesugarilor si structurile subordonate unui mester (calfa, ucenic). Dupa sute de ani de modificari si ierarhizari diferite de la tara la tara, s-a ajuns la o oarecare standardizare institutionala a educatiei macar la nivel european.
Putem vorbi insa, chiar si la ora actuala, de educatie doar in locurile “special amenajate” ca sa zic asa? Evident ca nu si am constatat asta pe propria piele, chiar si la varsta la care am cam terminat orice forma de invatamant posibila. Si asta in special datorita situatiilor de invatare in care am fost pus, pentru ca mi se pare ca hands-on learning ramane cea mai eficienta metoda. Si vreau sa va povestesc cateva exemple.
Deutsche Museum din Munchen este, probabil, unul din cele mai mari si mai atractive muzee tehnice din lume. Cand l-am vizitat, eram 6 oameni in grup, toti chimisti, din care trei doctori in chimie, doi doctoranzi si un masterand. Cu toate acestea, va spun cu mana pe inima ca ne-am jucat ca niste copii cu instalatiile din sectiunea Chimie a muzeului. In plus, am descoperit ca grupurile de copii organizate (adusi cu scoala, cum se spunea pe vremea mea) pot beneficia de adevarate cursuri de chimie experimentala, in care pot efectua reactii chimice, chiar la varste in care nu au descoperit chimia ca subiect (foto dreapta – sursa foto). Pentru ca nu iti trebuie o diploma de chimist pentru a afla de ce rugineste fierul, care e rolul dioxidului de carbon in bauturi sau de ce se pune bicarbonat in mancare.
Muzica nu este o disciplina la indemana tuturor, pentru ca, de foarte multe ori, necesita aptitudini cu care te nasti. Pe de alta parte, aptitudinile trebuiesc descoperite, iar asta e sarcina profesorilor. Iar daca profesorul nu isi face corespunzator datoria, se ajunge la anomalii de tipul…meu. In scoala generala, eu am fost constant dat afara de la cor pentru ca…nu aveam voce. Daca am ajuns sa cant pe scena, in fata a sute, uneori mii de oameni, sa scot un album, sa fiu difuzat la radio, cred ca undeva e o disfunctionalitate in sistem. Pe de alta parte, multe din informatiile din scoala generala, de la orele de muzica, mi-ar fi fost foarte utile la momentul cand am inceput sa cant la modul serios, daca ele ar fi fost prezentate intr-un alt format poate. Revelatia asta am avut-o vizitand Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles (foto stanga) si vazand atatea grupuri de copii, de diferite varste, insotiti de profesori. Acestia le prezentau fiecare grupa de instrumente, modul de alcatuire a orchestrelor, rolul fiecarui instrument. Ceea ce si mie mi-ar fi foarte util acum, cand imi orchestrez piesele pentru albume.
Sunt foarte multe locuri din afara scolii in care elevii pot fi pusi in situatii de invatare, unele din ele extrem de utile pentru a intelege anumite subiecte, fenomente sau concepte. De aceea, imi doresc ca educatorii romani (invatatori, profesori etc.) ca macar in saptamana altfel sa incerce sa le prezinte elevilor parti aplicative ale vietii, sa inteleaga mai bine ce li se intampla si de ce li se intampla, sa invete sa puna si sa isi puna intrebari. Nu mai au scuza ca nu exista planuri de lectie pentru ore petrecute in mijlocul naturii (de ex., pe Lectia Verde exista inclusiv ghid metodologic si planificarea orelor) sau in muzee, unde ei pot intelege mult mai bine ce se intampla si de ce se intampla. Resursele digitale sunt din ce in ce mai multe, de calitate buna si e datoria profesorilor sa le integreze in procesul education, formal sau informal. Iar principalul repros pe care eu l-as face sistemului educational romanesc este caracterul lui profund informativ si mult prea putin formativ.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
Discover more from Pagina personala Marius Matache
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
19/06/2013 at 09:40
@Cojo nu doar “specialisti” din alte domenii, ci chiar oameni pregatiti de acelasi sistem care vin si iau 2 si 3 la titularizare. Acesta e motivul pentru care universitarul e cea mai importanta etapa din sistem – daca de acolo ies oameni bine pregatiti, si celelalte etape vor creste
@Magda stii ca ministerul nu e de acord cu vizitele la Human Body, nu? O alta idee vizionara a domnului ce conduce, efemer, sistemul…deci nu e neaparat vina profei…
3 Comments
Ca să fie formativ, am avea nevoie şi de oameni care să fie în stare să formeze şi să educe. Rezultatele de la examenele de titularizare din ultimii ani nu sunt prea îmbucurătoare. Ajung în sistemul de învăţământ tot mai mulţi “specialişti” care nu au reuşit să se angajeze în domeniul lor şi se gândesc să profeseze ca să poată pune pe masă o pâine.
Si eu gandesc asa. Si eu mi-am zis “ce bine daca in saptamana altfel, profa de bio ii ducea la Human Body”. Copilul meu, care vrea sa se faca medic, vrea sa mearga acolo si tare bine i-ar fi prins sa fie cu profa. Si tot asa…:(