Săptămâna trecută am participat la un eveniment caritabil organizat în beneficiul copiilor instituționalizați. Știu, ar trebui să vă spun cine a organizat, iar voi v-ați fi așteptat la un nume oficial. Ei bine, de acest eveniment s-a ocupat un puști de doar 18 ani, Tiberiu Antipa pe numele lui. La rândul lui un copil instituționalizat, cu o ambiție ieșită din comun, vrea să facă tot ce poate pentru a-și ajuta colegii. Vrea să îi ducă la spectacole, să îi ducă în excursii, să facă ateliere pentru ei și tot așa. Mi-am dat seama însă că pe alocuri ar fi avut nevoie de mai mult ajutor, iar bazându-mă pe experiența mea cu astfel de evenimente (foto stânga – e de la un Acoustic Bloggers), am zis să scriu câteva idei care să fie utile celor care vor să organizeze un spectacol caritabil.
1) În primul rând, trebuie stabilit scopul; în cazul unui eveniment caritabil, acesta este, în 90% din cazuri, de a strânge bani pentru o cauză; evident, există evenimente când se strâng jucării, cărți, alimente etc., dar, de cele mai multe ori, e vorba de bani; tot ce se întreprinde este pentru a atinge scopul evenimentului și nu pentru alte posibile scopuri secundare;
2) Pe de altă parte, caritabil nu înseamnă rabat de la calitate – dacă eu ca artist sunt chemat la un astfel de eveniment și n-am sunet sau loc pe scenă pentru toată trupa, nu mă încântă deloc;
3) Un eveniment caritabil trebuie să atragă oameni, de aceea are nevoie de niște “ținte” care să atragă publicul, niște artiști, cu cât mai cunoscuți, cu atât mai bine; de asemenea, e nevoie de o promovare corespunzătoare, poate lumea ar participa și s-ar implica, dar nu află de eveniment;
4) Grupul-țintă sau oamenii care donează: e frumos să ai 200 de puști activi în sala de concert, dar câți din ei își permit să doneze o sumă suficient de mare ca să conteze pentru eveniment; pentru că, nu-i așa, tot la punctul 1 ajungem…
5) Bilet sau donație? Aici e cea mai ciudată alegere; dacă pui bilet, oamenii vor plăti biletul și atât, considerând că biletul le acoperă responsabilitatea; dacă biletul e prea scump, nu vor veni; dacă lași oamenii să doneze cât vor, riști să nu doneze sau să doneze sume ridicole (nu plecați de la premiza că toată lumea e pusă pe fapte bune, că s-ar putea să fiți dezamăgiți); aici e de mers pe inspirație;
6) Locația evenimentului este foarte importantă: trebuie ținut cont de dimensiuni, de publicul estimat (degeaba vin 200 de oameni dacă în club încap 100), de sonorizare (o chestie extrem de importantă în cazul oricărui tip de spectacol); nu de puține ori, cluburile au doar interesul să atragă oamenii acolo, fără a-i interesa mai departe dacă evenimentul își atinge scopul;
7) Deși există senzația că mai mulți artiști aduc mai mult public, nu e neapărat așa; eu nu aș merge la un spectacol caritabil în care cântă Iris, Sofia Vicoveanca, Paraziții și Gojira (am dat niște nume la întâmplare, ca să fie din domenii muzicale diferite);
8) Chiar dacă artiști mai puțini cunoscuți au ocazia să se promoveze prin astfel de evenimente, nu uitați SCOPUL evenimentului caritabil (vezi punctul 1); așadar, nu e loc de fițe și pretenții (de genul eu vreau să cânt x piese, eu nu vreau să intru primul etc.), scopul e să ajuți; de asemenea, se mai practică o politică printre artiști să vină pe un onorariu mai redus – frate, ori vii să ajuți, ori vii să mai ciupești ceva, uită-te în oglindă și vezi dacă e în regulă;
9) Un om nu le poate face pe toate – mă uitam vineri la Tiberiu, el organiza, el prezenta, încerca să fie pe tot terenul; mai mult decât lăudabil efortul lui, dar e de preferat să se împartă sarcinile; e bine să fie cineva care să prezinte, care să știe să conducă un astfel de eveniment, să reamintească periodic publicului de ce se află acolo (să doneze în speță!), să direcționeze oamenii către urnele în care se depun bănuții (acestea trebuie să fie cât mai vizibile și posibil mobile, prin sală), să pregătească în culise artistul/momentul următor;
10) Așteptări: mai mult ca sigur, un concert nu va rezolva problema, nu va adună toți banii necesari cauzei; am văzut oameni nemulțumiți după un concert la care s-au strâns 7500 lei, de îmi venea să le spun că e o sumă chiar foarte mare, în condițiile în care nu aveai nici un nume de pe TV pe scenă; știu zeci de concerte unde s-au strâns 8-9-10 milioane; așadar, concertul e doar o etapă, de multe ori el ajuta și la împrăștiat vestea, deci nu dezarmați.
Cam atât mi-a trecut mie prin cap, dacă mai aveți idei, nu ezitați să le postați în comentarii, când organizezi un eveniment caritabil pentru prima oară, te simți un pic pierdut, nu știi ce să faci mai întâi.
Citește și articolul lui Dan Fințescu, știe ce spune și poate fi util
De cele mai multe ori, trebuie să te încurajezi singur. N-ai să poți să-i mulțumești pe toți niciodată.
În urma ”serii” mele, am dat Crucii Roșii un pumn de bănuți. Zoltan a spus
– Nu știu dacă sunt mulți, sau sunt puțini.
– Ia-o așa: sunt bani pe care până acum, Crucea Roșie nu-i avea, i-am răspuns.
Mai târziu, în ajunul Crăciunului când s-au cheltuit acei bani cumpărând alimente pentru bătrâni și familii nevoiașe, am făcut ochii mari ”eu am făcut asta?”. Când bunicuțele au venit să-și ia câte un pachet cu alimente și mulțumeau cu lacrimi în ochi, am plecat de acolo. Era prea mult pentru mine.
Banii, câți au fost, mulți sau puțini, au contat. Am făcut cât am putut. Atât s-a putut atunci.
Când faci un eveniment caritabil, trebuie să te gândești doar la faptul că faci un lucru bun pentru oameni mai puțin norocoși. Gândește-te din start la faptul că majoritatea celor ”norocoși” nu te vor susține. În loc de laude, îți vor oferi cârcoteli.
Oricât de puțin faci, ai făcut ceva! Asta contează cel mai mult. După ce ai strâns banii, mergi și vezi ce se întâmplă cu ei, la cine ajung. Intră în contact cu beneficiarii. Acolo ai să-ți găsești răsplata, în ochii celor pe care îi ajuți.
Nu dezarmați.
@Krsita exact, putin e mult mai mult decat nimic. Si nu conteaza ce cred si spun binevoitorii, important e sa ai constiinta impacata ca ai facut tot ce puteai pentru cauza.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
4 Comments
Pierdut?? e putin….nimeni nu te incurajeaza
@Dana imi pare rau, stiu cum e, been there