În 2014 am hotărât că m-am săturat de fumul din cluburile bucureștene și de fițele patronilor și am decis că vreau altceva de la cariera mea muzicală. Așa s-au născut Serile Acustice la Mignon, unde am cântat și eu, și alții, s-au lansat niște albume (printre cei care au fost prezenți se numără Sorin Poclitaru, Liviu Nechita, Cristi Corcioveanu, Ștefania Iacob, Vasile Mardare). Atunci, acest lucru a fost posibil datorită partenerului meu pe termen lung, Domeniile Sâmburești.
Am vrut să demonstrez că se poate, sperând că vor lua și alții exemplu (știu, fantezii de-ale mele!). De atunci, am tot căutat soluții să continui să cânt în spații corespunzătoare. Am depus proiecte și propuneri, am bătut la uși, am căutat oameni care să sprijine astfel de evenimente. Credeți-mă că se poate și s-ar putea mult mai bine și mai de anvergură dacă am fi mai mulți. Dacă am vrea mai mulți să ne scuturăm de imaginea prăfuită, dacă am fi mai exigenți cu locurile în care cântăm.
Proiectul Educație și cultură prin cântec și vers este finanțat de Primăria Sectorului 3. Nu, nu mi-au dat mie bani că sunt simpatic, a fost o competiție de finanțări nerambursabile pentru organizații neguvernamentale. Am scris, m-a înjurat Sorin că a trebuit să umble după 1000 de hârtii (nu e vina oamenilor, acesta e sistemul din România), am pierdut nopțile să găsesc cele mai bune opțiuni legate de condițiile de finanțare. I-am scos pe oamenii care m-au ajutat de multe ori la lecție, le-am dat teme, i-am pus să facă ei ce nu reușeam să mai fac eu. Așa se schimbă lucrurile, punând umărul.
Din octombrie ne vedem în liceele din sectorul 3. Cu muzică folk, cu poezie, cu dialog, cu debut. Vrem să educăm, să le spunem tinerilor că există și altceva decât main stream, vrem să punem umărul ca puștii talentați să iasă la lumină, vrem să dăm câte o mână de ajutor colegilor care vor altceva de la cariera lor. Anca Lupeș, un om care știe cu ce se mănâncă showbiz-ul, va fi gazda unui workshop prin care să le facă o introducere în industria muzicală, să le deschidă ochii în ceea ce privește șansele de a avea o carieră de succes și greșelile ce trebuiesc evitate. Avem parteneri Inspectoratul Școlar al Municipiului București, RFI România (le mulțumesc din suflet pentru implicarea în ultimul moment, sunt oameni care fac presă de calitate) și ForeverFolk.
Știți care mai este o partea bună? Proiectul poate fi replicat cu ușurință pentru alte orașe/județe, pentru alte genuri muzicale (rock, blues, jazz). E nevoie de oameni care să dorească să se implice și de oameni/instituții care să dorească să sprijine. Toate detaliile despre proiect se pot obține de pe pagina de web dedicata.
Va fi o toamnă cu multă muncă, dar cu spectacole așa cum îmi doresc să văd tot mai des.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!