Dacă nu sunteți consumatori fervenți de jazz, nu e nici o problemă. Am mai spus-o, jazzul nu e pentru toată lumea și nu e nici o rușine să nu îți placă anumite bucăți sau unii artiști, indiferent de genul lor. Dar dacă nu ați fost niciodată la un concert de jazz, atunci vina vă aparține în exclusivitate. Pentru că muzica live e întotdeauna superioară unei înregistrări, chiar dacă, tehnic vorbind, ele sunt identice. Într-un spectacol live, intervin o groază de sentimente între artist și public: empatie, spontaneitate, comunicare verbală sau non-verbală (nu prea poți sta de vorbă cu fanii pe disc, nu?). Sigur, un concert de jazz nu e un spectacol de divertisment, unde vii și te deconectezi total. Ba uneori trebuie să vii cu temele făcute (deși cred că asta ar trebui să facem înainte de orice concert) pentru a nu avea surprize, deși mie îmi place să fiu surprins de cel de pe scenă.
Subiectul de azi este Joshua Redman, un saxofonist american ce a explodat cu adevărat în muzică la începutul anilor ’90, deși avea antecedente în familie, tatăl său, Dewey Redman, fiind la rândul său un foarte cunoscut saxofonist și colaborator pe termen lung al lui Keith Jarret. După ce a absolvit științe sociale la Harvard, în 1991, a fost acceptat la Drept la Yale, dar a zis că faimoasa școală nu pleacă nicăieri și poate aștepta măcar un an. Timp berechet pentru o relocare la New York, alături de un grup de prieteni, ce avea să devină însă permanentă, pentru că în același an câștigă Thelonius Monk International Jazz Saxophone Competition. Semn că avocatura e pentru avocați, fie ea și la Yale…Maestre, muzica!
Bine-bine, și atunci care e legătura cu introducerea veți spune. Ne explică însuși Joshua Redman, cu o părere sinceră și tranșantă.
Jazzul este așezat prea des pe un piedestal intelectual, iar multă lume îl percepe ca pe un stil interzis profanilor. Când de fapt, lucrurile stau pe dos. Jazzul înseamnă pur și simplu emoție și fun. Joshua Redman
New Yorkul îi oferă o serie de colaborări ca instrumentist pe discurile unor artiști sau în sesiuni live – Brad Mehldau, Pat Metheny sau…Dewey Redman. 1993 este un an fabulos, în care lansează două albume – Joshua Redman și Wish – ambele nominalizate la Grammy. De atunci, nu mai puțin de 16 discuri poartă eticheta Joshua Redman, dar aveau să treacă încă 22 ani pentru o nouă apreciere în cadrul premiilor industriei muzicale americane. De această dată, pentru Best Improvised Jazz Solo pe piesa Friend or Foe, compusă chiar de el și prezentă pe albumul The Bad Plus Joshua Redman, al formulei omonime. Tot să primești așa vești pe final de an, nu?
Cei 25 de ani de carieră la cel mai înalt nivel l-au alăturat unor nume ca Stevie Wonder, Chick Corea, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Marcus Miller, Herbie Hancock, Quincy Jones, B.B. King, Rolling Stones. A susținut recitaluri în festivaluri majore de jazz (Newport, Detroit sau Rotterdam sunt doar câteva dintre ele), a compus muzică de film, a înregistrat și a concertat alături de numeroși alți artiști. Dar rămâne fidel ideii că, indiferent cât de tehnic ești, întotdeauna mai ai de învățat și continuă să bucure iubitorii de jazz cu prestații seducătoare.
Alături de Joe Sanders (contrabas) și Gregory Hutchinson (tobe), Joshua Redman vine la București pe 24 martie 2016 (e joi, înainte de weekend, să nu fim stresați de program), pentru un concert la Sala Radio în cadrul Jazz Night Out. Și e un singur mod să vă convingeți dacă ce spune domnul mai sus este adevărat sau doar o declarație de presă. Bilete în rețeaua Eventim, ca de obicei. An cu muzici faine să aveți!
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
