Lindenfeld e un roman de ficțiune, dar pentru unul ca mine, legat puternic de Banat și cu imaginea clară a satelor de pemi (numele dat cehilor ce au colonizat zona în secolul 19, cu scopul de a întări frontiera Imperiului Austro-Ungar), senzația permanentă a fost “oare sigur nu e adevărat? măcar parțial?”. Pentru că recunoști atât de multe tipologii de personaje românești (de ex. turnătorul de ieri, devenit capitalistul de azi, oportunistul din fiecare colectiv etc.). Citind cartea, parcă vedeam Bigărul, situat ceva mai la sud, aproape de Dunăre. Apoi, Lindenfeld, adevăratul sat, e la câțiva pași de Gărâna, un loc și el foarte cunoscut mie prin evenimentele de acolo la care am participat.
Autorul cărții este domnul foarte drag mie Ioan T. Morar, despre care am mai povestit pe aici când am scris despre Șapte ani în Provence. Povestea îl urmărește pe un fiul al satului, fugit de regimul comunist imediat după război pentru a scăpa de o excursie gratuită în Siberia și ajuns multimilionar în Germania strămoșilor săi. Și cum autorul biografiei sale pune la cale o întoarcere a sa în satul natal. Puteți urmări poveste de dragoste din copilărie, dar sunt căi de pod pentru multe fragmente ale istoriei, dacă vreți să aprofundați dincolo de literatură – de la agresiunea sovietică asupra etnicilor germani (a vorbi germana sau a avea nume nemțesc erau pentru frații ruși argumente suficiente pentru deportare), fuga SS-iștilor în America de Sud (o să găsiți o groază de nume nemțești prin Argentina, de exemplu), epurările din epoca postbelică din România. Și, credeți-mă pe cuvânt și nu citiți în avans, nici dialogul final nu ajută, dar, cum ar spune criticii literari, aceasta e măiestria autorului, nu-i așa?
Dacă ar fi să rezum într-o singură expresie întregul roman, aș spune Să nu lăsăm niciodată adevărul să strice o poveste frumoasă. Pentru că povestea curge foarte frumos, te prinde repede și nu vrei să o lași din mână. Personajele găsesc soluții coerente la cele mai încâlcite probleme, nu ai nici un moment senzația hai că e prea de tot! Și până la ultimele câteva zeci de pagini, nu întrezăream epilogul poveștii. În plus, pe mine m-a făcut să îmi doresc să fac un ocol, la o viitoare vizită în Banat, pe la Lindenfeld. Nu în ultimul rând, sunt atâtea sate părăsite în România, de ce nu am crea niște localități turistice în ele? Un AirBNB în singurătatea munților nu sună așa rău.
Romanul, apărut la Polirom, a fost transpus de Radu Gabrea în filmul O poveste de dragoste, Lindenfeld, în 2013, nu l-am văzut la momentul acestei cronici, dar înțeleg că nu urmează foarte fidel povestea cărții. Până la urmă, fiecare cu ficțiunea lui, nu?
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!