Londra

Londra, prieteni, e un oraș de poveste, e un muzeu în aer liber, e o lecție de istorie și civilizație. Și deși unii vor strâmba din nas, ca și în cazul vizitei la Barcelona, nefiind prima, nu m-am agitat să văd cât mai multe, ci m-am bucurat de oraș, de atmosfera Cupei Mondiale la rugby, de vremea delicioasă pentru un sfârșit de septembrie în insula britanică.

Primul obiectiv vizitat a însemnat și prima mare surpriză plăcută, pe numele ei Royal Air Force Museum sau ceva de genul. Nu e ușor de ajuns, e in Colindale, unde până și metroul iese la suprafață. Dar dacă vă pasionează ideea, vă asigur că merită cu prisosință, sunt circa 200 de modele în mărime naturală – avioane, elicoptere, hidroavioane, tot felul de mașini aparținând RAF. De la avioane de vânătoare la bombardiere sau aparate de transport, din primul sau al doilea război mondial sau mai aproape de zilele noastre, nici nu veți realiza când au trecut două ore între mașinăriile care, cândva, luptau în bătălia pentru Anglia sau pe alte fronturi.

Am văzut cel puțin 4 grupuri de elevi, începând de la cei mici, de 9-10 ani, până la cei de 16-17 ani, toți în uniforme, toți cu caiete de notițe, pentru o lecție de istorie aviatică. Mai interactivă și mai interesantă ca orice prelegere a unui tip plictisit de viață ce joacă rolul de profesor (deși în Anglia nu își prea permit să facă asta).

Și dacă tot vorbim de lecții de istorie, Churcill War Rooms e un muzeu inaugurat în 1984, reabilitat major și apoi redeschis în 2005, dacă am reținut bine, scump (18 lire pentru un adult), dar extrem de bine realizat. „Orașul subteran” din care Sir Winston Churchill a condus, alături de ofițeri, funcționari, lorzi, miniștri sau oameni de rând, Regatul Unit în cel de-al doilea război mondial. Fiecare din cei menționați avea propria cameră, iar paza era asigurată de soldați din Royal Navy (englezii se temeau de un atac-surpriză cu parașutiști din partea nemților). O colecție importantă de obiecte personale ale lui Churchill, dar și foarte multe înregistrări audio cu declarații ale celor implicați și discursuri ale liderului britanic. Camera hărților, neatinsă din momentul în care, în 1945, au fost stinse luminile, sălile de întâlniri, unde ghidul audio spune că era un fum de îl tăiai cu cuțitul datorită trabucurilor lui Churchill, dar și o masă interactivă, cu cele mai importante momente ale războiului, organizate pe zile, luni și ani.

Când e să ai noroc, atunci ai, el te găsește și la Londra. Eram la plimbare pe lângă palatul Buckingham, în jurul orei 15. Am văzut un panou cu Summer Opening of the State Rooms sau ceva de genul. Tradus pe înțelesul tuturor, de la sfârșitul lui iulie până la sfârșitul lui septembrie, sălile de ceremonii ale Palatului Buckingham sunt deschise pentru vizitatori, iar weekendul în care eu am ajuns la Londra era ultimul în care se puteau vizita. Și aici un preț ridicat (20.50 lire pentru un adult), care vă asigură accesul în Sala Tronului, în galeria de artă a palatului, în sălile de recepții, de concerte sau de audiențe private. Puteți admira caleașca reginei (care nu e din lemn, așa cum pare, are geamuri electrice și încălzire), argintăria, o serie de ținute ale reginei și tot așa. Plus o parte din parcul adiacent palatului, plin de gâște canadiene (cred) și lișițe, care ciugulesc iarba de pe pajiștea din spatele palatului. Povești (înregistrate) spuse de oamenii care asigură buna funcționare a „ecosistemului regal”, numeroase imagini (foto sau video) cu momente importante, amprentele fiecărui monarh asupra anumitor camere ale palatului. Așadar, dacă plănuiți o deplasare la Londra și vreți să vizitați și o parte din viața familiei regale, veniți vara, în august sau septembrie.

Ce să mănânci la Londra

Micul dejun englezesc este bogat în proteine (ouă în diferite variante, bacon prăjit, ciuperci, cârnați, fasole etc.), dar nu e pe gustul tuturor, așa că asigurați-vă în acest caz că hotelul dumneavoastră servește și varianta continentală.

Tipic englezesc ca fel principal este celebrul fish and chips, pe care îl găsiți în majoritatea locurilor unde se servește mâncare, de la fast-food la pub-uri și de la stadioane la restaurante spălate. Un burger bun și la preț decent am mâncat la The Diner (Lucy Juicy pe numele lui de botez). Dacă vreți o cină de fițe, în buricul târgului, cu o friptură de vită sau o porție serioasă de coaste, în Picadilly Circus găsiți Aberdeen Steak House. Asortați-l cu un pahar de vin roșu argentinian și nu ratați și un desert. Dar costă.

Meciul Anglia – Țara Galilor l-am văzut într-un pub englezesc aproape de Charing Cross, Savoy Tup. Vreo 8-9 feluri de bere, vin, televizoare pentru meciurile de rugby pe toți pereții (credeți-mă, n-a fost ușor să găsim unde să vedem meciul, deși era unul extrem de important) și oameni simpatici la bar. Pe durata campionatului, se dau meciuri.

Dacă vreți să vă bucurați de o plimbare pe malul Tamisei, alegeți Southbank (malul drept, Big Ben e pe malul stâng). Și în august 2012, dar și acum am găsit tot felul de evenimente, de la piețe mobile, la festivaluri gastronomice. Nu lipsesc terasele, restaurantele, artiștii stradali (dansatori, muzicieni, statui vivante) sau parc de distracții. Tot aici găsiți Shrek Experience, Sea Life, Wheel of the Millenium.

Transportul în Londra

Transportul optim în Londra e pe șine – metrou, overground, tren, dar și aici cu excepția situațiilor când apar incidente (incendii, uși stricate pe la garnituri etc.), ceea ce se întâmplă destul de des. Când se întâmplă însă, se anunță permanent în stațiile de metrou. Cel mai convenabil e să folosiți Oyster Card, dar nu uitați să îl validați și la intrare, și la ieșire (chiar dacă, din oricare motiv, porțile sunt deschise), ca să nu plătiți mai mult decât face. Rețeaua este extrem de bine pusă la punct, acoperă excelent zonele centrale, se mișcă rapid, iar odată ce te obișnuiești cu indicatoarele, ai la dispoziție cel mai bun mijloc de transport. Atenție cu trenurile (până unde merg), cu magistralele (organizate pe coduri de culori) și direcțiile (organizate după punctele cardinale).

Dacă aterizați pe Heathrow, Heathrow Express e extrem de rapid (25 minute până în Paddington), dar costă mai mult decât trenul/metroul normal (21.50 lire parcă). Dacă tot am zis de Paddington, puteți face o plimbare pe jos sau cu barca prin The Little Venice. Și continui cu poveștile – hotelul în care am stat – The Colonnade – este casa în care s-a născut Alan Turing, unul din pionierii computerelor și cel care a reprezentat subiectul filmului The imitation game, laureat cu Oscar pentru cel mai bun scenariu și nominalizat la alte 7 categorii. Tot aici a locuit, timp de 3 luni, Freud, iar JFK a vizitat hotelul în mai multe ocazii.

Londra și Marea Britanie în general sunt un „ecosistem” (e clar, am ceva cu acest cuvânt azi) total diferit de Europa continentală. E mai scumpă decât continentul (de multe ori, ce e în euro pe continent aici e în lire). Englezii au o politețe aparte, chiar și când te fac praf pe la conferințe, o fac în cel mai politicos mod cu putință. Dacă sunteți amatori de fotografii, luați-vă carduri multe cu voi, clădiri cu arhitectură spectaculoasă și povești interesante sunt la tot pasul. În Londra sunt multe parcuri, veverițele sunt destul de sociabile (mai ales dacă le hrăniți), o viață culturală extrem de bogată și diversă. Dar nu îi poți înțelege poveștile decât venind aici, vorbind cu oamenii și bătând-o cu piciorul (Londra, că Marea Britanie e mai greu).