Moment poetic

Da, stiu, suna ciudat, suna tembel, dar asta e: moment poetic. E scrisa intr-un moment in care eram oarecum confuz si usor dezamagit. Mi se parea ca a fi alaturi de oameni cand au nevoie e cel mai important si inca mai consider asta si dupa acea dezamagire, alfel nu m-as fi implicat in 3 campanii umanitare intr-o singura saptamana (Vladut, Dorinel si Seby). N-a fost bine nici asa, din punctul unora de vedere, trebuia altfel. Atat m-a dus capul, cine poate, sa faca mai mult ca mine.

Unde ma uit, lumea vorbeste de Muntenegru, doliu national (pentru accidentul de la Mihailesti nu s-a tinut doliu, desi acolo aveam pompieri in actiune care au murit), cine, de ce, cum, unde. Am ratat si subiectul asta, ma scuzati ca nu intra in sfera mea de interes. Vorba lui Piticu, de luni ne intoarcem la Crudu si Bianca.

Ma veti ierta, amici, de buna seama
Ca nu-mi gasesc cuvinte si amar
Nu pot sta in tablou langa o rama
Si nici nu sunt aed langa pahar.

Si poate ego-ul mi-a tot crescut
Si poate-ntelepciunea-mi e plecata
Dar n-o sa fiu nicicand un prefacut
Si nici la o caruta-a 5-a roata.

Si poate n-am stiut sa fiu ca voi
Si-am vrut prea des sa fiu original
Dar am crezut mereu ca intre noi
O clipa poate fi un cincinal.

Eu va doresc din suflet bucurie
Ca de emotii, zau, m-am saturat
Si muzica aproape sa va fie
Chiar si cand soarele-a fi scapatat.

Paziti-va, cumva, de derbedei,
Ca zau sunt multi si nebagati in seama
Desi sunt mici ei se vor crede zei
Si pot sa nasca si o mica drama.

Iar de va fi in cumpana sa fiti
Si vreun necaz de-ar fi sa va ajunga
Sa faceti binisor sa ii platiti
Sa nu ganditi sa fiti zgarciti la punga.

Ce-am dat se va intoarce negresit
Si tot ce am primit eu voi plati
Iar cei pe care i-am nedreptatit
Din alte zari rasplata-si vor primi.

P.S. Multumesc, Sorin Poclitaru, pentru corecturi.