Multumesc!

Multumirile de fata se refera la oamenii care m-au incurajat intotdeauna sa continui. Si nu ma refer aici la cei din breasla folkului, destui si ei, care m-au invatat de bine, care m-au sustinut si m-au incurajat. Nu i-am uitat, nu ii reneg, le multumesc din toata inima, dar nu la ei ma refer aici.

Ci ma refer la oamenii din public. La acei oameni care vin de fiecare data sau din cand in cand la concertele mele, in diverse hrube, pivnite si subsoluri numite elegant “cluburi”. La acei oameni pe care ii vad cantand piesele odata cu mine (eu mai incurc versurile, ei mult mai rar!) sau ascultand cu atentie piese noi. La oamenii care au revelatia ca “bai, Make, tu chiar canti!” si care apoi revin la concerte.

Niciodata nu i-am considerat fanii mei. Nu, ei sunt prietenii mei. Ei sunt oamenii care ma determina sa merg inainte, sa mai compun cate o piesa noua (ca cea de mai jos, aparuta aproape in timp real pe youtube). Ei sunt cei ce contrabalanseaza comentariile rautacioase si atitudini de genul “lasa-ne, frate!”, “esti prieten cu artistii!” sau “a venit si ala”.

Si atat timp cat in hrube, pivnite, subsoluri vor exista oameni sa ma asculte, eu voi continua sa cant. Asa cum ma pricep eu, n-am avut niciodata pretentia ca sunt noul Vivaldi. Doar un Dylan mai mititel 😛