Muzica si suflet

Nu stiu daca sa incep cu o gluma stupida sau nu. Oricum, o fac cei 4 jurati. Pe scena par doi copii – ea 16, el 17. El e constient de problema dimensiunilor sale, dar stie ca o are pe ea alaturi, ceea ce ii da o stabilitate emotionala. Ea recunoaste ca este protectoare, iar el recunoaste ca nu ar fi avut curaj sa vina la concurs fara ea. Au emotii, el intra gresit, dar se redreseaza rapid si pornesc amandoi pe timpul corect. Uitati-va la mainile lui, are atatea emotii incat ii tremura de aproape scapa microfonul, chiar la sfarsitul reprezentatiei il tine cu doua maini pentru a opri tremuratul.

Unul din jurati spune clar ca el e mult mai bun – cati muzicieni geniali nu s-au ratat pentru ca nu au avut langa ei omul care sa ii tina pe linia de plutire. Si ca sa fac o comparatie cu mine – au venit la concurs datorita profesoarei de muzica din liceu, care a considerat ca pot face o treaba buna. Pe mine m-au dat afara de la cor (aia e!).

Ca ei au fost si altii – Paul Potts, Susan Boyle, Narcis Iustin Ianau. Dincolo de valoare muzicala, surprize, revelatii, lectii, palme date prejudecatilor. Muzica o face in cele mai multe cazuri.