Mi-am obișnuit cititorii să scriu despre anumite sporturi și sportivi nu doar când sunt în plină glorie, ci și atunci când există momente de cumpănă. Iar echipa națională de handbal feminin vine după două înfrângeri usturătoare la JO de la Rio de Janeiro. Înțeleg dezamăgirea suporterilor până la un punct, dar nu mi se pare corect să jignești și cu atât mai puțin să ceri explicații când încă nu s-a terminat competiția.
Acest articol s-a născut în momentul în care mă documentam pentru emisiunea Bilanț olimpic dedicată handbalului. Ea va fi difuzată sâmbătă, 13 august, începând cu ora 10:10 la RFI, invitatul emisiunii fiind Alexandru Dedu, președintele Federației Române de Handbal.
Politica de naturalizare din handbal este una foarte relaxată, ceea ce a creat multe situații mai greu de acceptat de fani, dar și critici din partea unor oficiali ai altor sporturi. Astfel, un jucător care nu a evoluat timp de trei ani pentru naționala țării sale, poate fi naturalizat și are drept de joc pentru o altă națională. Situații de acest tip au fost Bojana Radulovic, care după 70 de prezențe în naționala Iugoslaviei a câștigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Sydney alături de Ungaria, sau Bogdan Wenta, care a strâns 198 de selecții în echipa națională a Poloniei, dar a participat la Sydney alături de echipa Germaniei.
Considerat unul din cei mai valoroși coordonatori din istorie, Talant Dujshebaev a evoluat pe rând pentru Uniunea Sovietică, Rusia, Kirghistan și Spania. Dujshebaev are 3 medalii olimpice în palmares: aur cu naționala Rusiei, în 1992 la Barcelona, dar și două medalii de bronz cu Spania, la Atlanta și Sydney. Arpad Sterbik este născut în Serbia, din părinți de origine maghiară, ceea ce l-a ajutat să obțină ușor naționalitate maghiară în momentul în care s-a transferat la Veszprem, în 2001. La nivel de echipe naționale, însă, el a evoluat pentru Yugoslavia, Serbia – Muntenegru și Spania.
Politica relaxată legată de fenomenul de naturalizare de jucători a permis Qatarului să ducă la extrem această practică cu ocazia campionatului mondial pe care l-a găzduit în 2015. S-a ajuns astfel la situația în care doar 7 din cei 17 jucători din lot să fie născuți în Qatar. Restul de 10 au fost naturalizați în special din spațiul iugoslav, lotul incluzând și câte un spaniol, un francez, un tunisian și un egiptean. Cu ei în echipă, Qatarul a jucat finala mondialului, ceea ce a stârnit foarte multe comentarii negative din partea adversarilor, portarul Austriei declarând că a întâlnit mai curând o echipă internațională a vedetelor decât naționala qatareză. Federația din Qatar a mers și mai departe cu politica de recrutări, importând pentru campionatul mondial din 2015 și 60 de fani spanioli, care să susțină echipa gazdă.
Unul din jucătorii ce vor evolua la Rio pentru naționala Qatarului este Danijel Sarici, un sârb bosniac, născut la Doboj, în Republica Srpska din Bosnia-Herzegovina. De-a lungul carierei, el a reușit performanța de a evolua pentru patru echipe naționale diferite. Astfel, între 2004 și 2006 el a jucat pentru Serbia-Muntenegru, pentru ca odată cu declararea independenței Muntenegrului, să evolueze pentru naționala Serbiei până în 2007. În perioada 2010 – 2011, Sarici evoluează de 7 ori pentru Bosnia – Herzegovina, iar din 2014 este portarul naționalei Qatarului.
Din lotul actual al României, o poveste interesantă are Gabriela Szucz. Ea este născută la Oradea, dar familia ei a emigrat în Ungaria înainte de 1989, astfel că între 2004 și 2011 ea a jucat pentru naționala maghiară, alături de care a câștigat două medalii de bronz la europenele din 2004 și campionatul mondial din 2005 și a participat la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008. Din 2015, ea evoluează pentru naționala României. În trecut, Sorina Lefter a jucat 118 meciuri pentru România, dar și 130 de meciuri pentru naționala Austriei.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
