Chiar daca nu va putea fi demonstrata stiintific vreodata, se spune ca una din conditiile importante pentru a te vindeca este atitudinea, sa vrei sa lupti cu boala nu doar pe cale medicala (imi pare rau, formatia mea de om de stiinta nu imi permite sa cred in minuni, ci doar in situatii neexplicate momentan), ci si la nivel mental.
Oamenii reactioneaza diferit la suferinta, unii se inchid in ei, devenind monumente de mutenie. Altii simt nevoia sa planga, unii sunt foarte expansivi in durerea lor. In lumea aceasta, de multe ori incorecta, exista foarte multe afectiuni cronice, multe din ele incurabile, altele cu rate de supravietuire foarte mici.
Nu poti condamna un parinte care se intreaba “de ce copilul meu?”, oameni care sunt cuprinsi de ura la adresa tuturor celor din jur din acest motiv, de ai senzatia ca mananca sticla pisata la micul dejun. Pe de alta parte, am vazut copii care, la doua ore dupa perfuzii cu citostatice, fugeau la scoala pentru a petrece cateva ore alaturi de colegii de clasa. E modul lor de a se simti normali, la fel ca ceilalti. Am cunoscut oameni care, dupa ce au invins boala, au facut tot ce le-a stat in putinta sa ii ajute pe cei care au suferit de aceeasi boala sau de alte afectiuni serioase. Altii au preferat sa se retraga, ignorand suferinta celor din jur ajunsi in situatii-limita.
Nici unii, nici altii nu trebuie judecati. In aproape 36 de ani, am inteles ca boala nu alege dupa sex, religie, varsta sau statut social. Iar reactia oamenilor nu poate fi nici anticipata, nici rationala. Atunci cand puteti, dati o mana de ajutor celor care au nevoie. In rest, va doresc sa fiti sanatosi si sa va bucurati de fiecare clipa!
Asa este Make! Fiecare om reactioneaza diferit in momentul in care afla ca sufera de o boala grava si chiar daca da impresia ca uraste pe toata lumea (inclusiv parintii, copii) nu trebuie judecat sau indepartat, ci AJUTAT! Daca toata lumea s-ar gandi si la binele celor din jur si nu doar la binele propriei persoane, cu siguranta am trai cu totii altfel! Poate mai increzatori si de ce nu, mult mai fericiti!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
1 Comment
Asa este Make! Fiecare om reactioneaza diferit in momentul in care afla ca sufera de o boala grava si chiar daca da impresia ca uraste pe toata lumea (inclusiv parintii, copii) nu trebuie judecat sau indepartat, ci AJUTAT! Daca toata lumea s-ar gandi si la binele celor din jur si nu doar la binele propriei persoane, cu siguranta am trai cu totii altfel! Poate mai increzatori si de ce nu, mult mai fericiti!