Odata exista copilarie fara computer

De parca nu era suficient ca ma umileste la fotbal cand ma prinde, domnul capitan de la #echipabloggerilor aka Toma Nicolau s-a gandit sa ma umileasca si punandu-ma sa imi amintesc vremea copilariei, aia trecuta de vreo 10-15 anisori si mai bine. Cum personajul in cauza imi e simpatic si plus ca daca lipseste el ne chinuim pe teren, nu pot sa il refuz si iata ce a iesit.

Slobozia (jud. Ialomita), cartier MB-uri (numele blocurilor vine de la abrevierea Bd. Matei Basarab – strada principala din Slobozia). Anii 1986 – 1996, varsta 9-19, clasele III – XII.

Locatii principale: terenul de fotbal de la Scoala nr. 1 sau terenul de handbal (bitumul) de la stadion (aka Stadionul 1 mai din Slobozia); cladirile in constructie (blocuri, sedii de firme etc.) numai bune pentru batai cu corneti de hartie suflati prin tevi de plastic folosite pentru instalatiile electrice. Pour les connaisseurs, am jucat si “gaura” sau “gropita”, unde cei mai talentati castigau sume importante (daca erai dispus sa te obisnuiesti cu pamantul de sub unghii). Am detinut si asa-numita „invizibila” cu gloante facute din bucatele de sarma de circa 1-2 cm, acoperite de izolatie si indoite la jumatate intr-un unghi ascutit. Pentru cei amatori de motorizari, la varsta aceea se utilizau kart-uri de lemn cu roti din rulmenti partial uzati.

Existau si jocuri normale pentru acea vreme – sah, carti, problema cu ascunsul si gasitul si scuipatul turmei. Normal ca incepeau si hormonii sa tropaie, astfel ca s-au inventat „Flori, fete sau baieti”, “Pis, miau, zat” si alte jocuri, eventual chiar pe porunci.

Umblatul pe coclauri mi-a fost specific din frageda pruncie. La fel mancatul fructelor, doar ca atunci acest fapt se petrecea direct din copaci si, de preferat, fructele erau nespalate sau sterse intr-o doara direct pe pantaloni sau tricou.

Cand am intrat la liceu, deja am inceput sa descoperim „iesitul in oras”, „chefurile” si revelioanele impreuna, baladele Scorpions (si automat cele 2 casete duble VIVO cu ei care mergeau non-stop la chefuri), rebeliunea in fata profesorilor cu sau fara motiv, rivalitatea genurilor muzicale (rockeri, rapperi, depechisti), aprofundarea tuturor notelor existente in sistemul de invatamant, emotiile unui ascultat pe ultima suta de metri la psihologie sau biologie.

Prin ’94, viata incepe sa prinda culoare. Incep sa colind muntii cu rucsacul in spate, care rucsac continea si sac de dormit, si izopren, si geaca groasa, si ceaunul, si conserve si multe altele. Prin munti sunt ursi, deci aventuri acum amuzante, atunci pline de senzatii tari. Prin munti se canta, astfel ca intai se exerseaza vocea, apoi din ’95 apare si o chitara in viata mea si la scurt timp si primele aparitii scenice. Primul concert live al unui artist serios la Slobozia cu (cine altul!) Mircea Baniciu in Disco Ring Slobozia, apoi concerte in campaniile electorale cu Pasarea Colibri si Compact.

Bilant de liceeni: geamuri sparte – fara numar, petarda langa cancelarie, caine la ora de franceza, impodobirea bradului in clasa ianuarie – cu bascheti, fulare, fesuri, manusi pe post de globuri si beteala. Ore petrecute in AIDA, cafeneaua adolescentei noastre, cu Nelutu si Vasile ce mai aveau un pic si ne infiau. Competitii adevarate de lapte gros. Apoi excursia de clasa a XII-a, Paraul Rece, aniversare dubla, usa de hotel sparta, platita si luata acasa. Solidaritate. Emotii cu BAC existau si pe atunci, pentru mine chiar mai multe ca la admiterea la facultate.

Insumand, amintiri. Multe amintiri.