Oltchim inseamna, pentru mine cel putin, doua lucruri: handbal si pesticide (chimie, la modul general). Poate v-ati fi asteptat sa le pun invers, dat fiind faptul ca sunt chimist, ba chiar la un moment dat am studiat pesticide organoclorurate (adica exact compusi produsi la Oltchim, precum DDT sau HCH). Si totusi, ordinea este corecta, dat fiind faptul ca de handbal am auzit cu mult timp inaintea chimiei (cred ca prin 1984, cand valcencele castigau primul trofeu european, Cupa IHF, la chiar prima participare in cupele europene – povestea acelei finale pe ProSport). Din acea echipa faceau parte Maria Verigeanu (devenita ulterior Maria Torok-Duca) sau Edit Torok-Matei (cvadrupla castigatoare a Ligi Campionilor cu Hypo Viena).
Oltchim facea parte din acele echipe care, inainte de 1989, spargeau monotonia Steaua – Dinamo, alaturi de HC Minaur Baia Mare (la masculin), Farul Constanta (rugby) sau Universitatea Craiova (fotbal).
In 2012, uzina Oltchim este in blocaj financiar, urmeaza a fi privatizata si, in mod evident, nu mai poate sustine echipa de handbal. Nu voi dezbate cine e de vina ca s-a ajuns aici, nu e un articol despre economie si/sau politica. Se incearca gasirea sponsorilor, dar asa ceva nu cred ca e realizabil de pe o zi pe alta. Bugetul anual al clubului este 3 milioane de euro, probabil echivalent cu bugetul celui mai sarac club din prima liga de fotbal. Iar cu acest buget, echipa are sanse reale sa castige Liga Campionilor.
Oltchim a fost echipa de club care, in permanenta, s-a mentinut la un nivel inalt, jucand an de an in Liga Campionilor, ba chiar fiind o constanta in fazele superioare. In plus, jucatoarele de la Valcea au reprezentat in permanenta scheletul echipei nationale de handbal feminin, lucru perfect justificat daca ne gandim ca Oltchim a fost neinvinsa 3 ani in campionatul intern.
Care ar fi solutia iesirii din criza? Poate o finantare de la ANST, desi acest lucru nu ar fi corect fata de celelalte echipe din campionatul intern. Poate sa fie preluata de catre o autoritate publica (primarie, consiliu judetean etc.). Vom vedea. Cert este ca Oltchimul nu poate disparea.
TRANSMITETI ACEASTA PETITIE RUDELOR, PRIETENILOR, CUNOSTINTELOR SI COLABORATORILOR DUMNEACOASTRA PENTRU A STRANGE CAT MAI MULTE SEMNATURI SI PENTRU A DA FORTA ACESTEI PETITII!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok
2 Comments
Atentie, se inchid uzine! Urmeaza OLTCHIM – ARPECHIM.
Daca moare S.C. OLTCHIM S.A. atunci moare si echipa de handbal OLTCHIM.
Singura sansa? SALVATI OLTCHIM – ARPECHIM!
SEMNATI APELUL PENTRU SALVAREA OLTCHIM:
http://www.petitieonline.com/salvati_oltchim_si_arpechim
TRANSMITETI ACEASTA PETITIE RUDELOR, PRIETENILOR, CUNOSTINTELOR SI COLABORATORILOR DUMNEACOASTRA PENTRU A STRANGE CAT MAI MULTE SEMNATURI SI PENTRU A DA FORTA ACESTEI PETITII!
@GIPS – OLT ti-am aprobat comentariul, desi nu cred ca locul lui e aici. Oltchim-ul nu se salveaza cu petitii, ci cu bani si restructurare.