Om Bun

Om Bun, deschide-ne poarta, dă-ne o coajă și nu ne goni…

Nu mai știu când am ascultat prima dată Om Bun și dacă am știut de atunci că pe autor îl cheamă Dan Andrei Aldea. Cu siguranță însă că am învățat-o rapid, era perfectă pentru tinerețea noastră agitată, iar mai târziu nomadă, cu chitara în spate, pe coclauri.

Culmea, de Sfinx auzisem mai devreme, iar pentru asta le mulțumesc lui Florin-Silviu Ursulescu și Lenți Chiriac, care într-o emisiune Studio Rock au difuzat fie albumul Zalmoxe integral, fie ceva de pe el, sigur Ursitoarele. Era cumva diferit de tot ce ascultam noi la momentul respectiv – un amestec de AC/DC, Judas Priest, Queen, Dire Straits, Depeche Mode. Apoi, într-o emisiune FiloRock, tot cei doi au difuzat integral The dark side of the moon și am început să pricepem că există și altceva decât headbanging rock, dacă îmi permiteți expresia. Nu știam noi ce înseamna atunci album conceptual, plus că dacopatia încă nu apăruse în peisaj. Hai să ascultați Ursitoarele, cât mai citiți!

Pas cu pas, voi descoperi piese Dan Andrei Aldea dintr-o altă zonă, zona folk. Prima dată pe Rugă, albumul lui Vali Sterian, care includea Balada criticului, apoi a venit Motzu’ Pittiș cântând cu Pasărea Colibri Cântecul bufonului și transformându-l într-o piesă de referință pentru renașterea folkului. Bufonul făcea parte din coloana sonoră a piesei A douăsprezecea noapte de Shakespeare.

În perioada 2007 – 2009, viața m-a purtat la Munchen, moment în care începusem deja să trag piese în studio pentru primul meu album. Nu mai știu cum aflasem că un Om Bun locuia și producea muzică la cel mai înalt nivel aici, ba chiar și adresa de mail a domniei sale. Cu tupeul ce mă caracterizează (puneți voi ghilimelele…sau nu), i-am scris, ca să mă citez ca fan, apoi vă scriu ca folkist (mai tinerel în branșă), iar în ultimul rând ca Project Manager al proiectului Forever Folk (www.foreverfolk.com). Știți voi principiul meu, ce pot să pățesc mai mult decât să mă refuze sau să nu îmi răspundă?

Mi-a răspuns, cerându-și scuze de mai multe ori pentru întârziere și pentru faptul că programul infernal nu îi permite nici să lucrăm împreună, nici să ne vedem măcar la o cafea. WOW! Zeii din Olimp erau generoși, Dan Andrei Aldea mi-a răspuns, nici măcar nu conta că nu avea timp de mine, era o lecție de politețe și profesionalism de care, la momentul respectiv, nu avusesem parte prea des din showbizul românesc. Da, pentru cei mai tineri, răspundeți la mailurile/mesajele primite, e o chestie de profesionalism (în primul rând) și de respect.

Planetele se aliniază și negativ, pentru că în 2014, când avea loc Festivalul Ziua de Mâine la Alba Iulia, eu să fiu la Lisabona. Mi-a părut mai rău că nu am fost acolo să îl văd, să îl cunosc, să respir același aer decât că nu am urcat pe scena celui mai important eveniment folk al perioadei.

Era cred cea de a 2-a apariție publică a lui Dan Andrei Aldea, după un concert la Oradea, orașul unde s-a retras în România în 2014. Și nu vor urma prea multe prezențe pe scenă, nu o să mă dau cunoscător să vă spun de ce. Nici povestea Sfinx nu o să v-o spun, pentru că nu am trăit-o, dar vă recomand emisiunea Remix a lui Doru Ionescu pentru TVR3, e excepțională. Ce am aflat recent e că Dan Andrei Aldea voia să facă o continuare a lui Zalmoxe . Pentru muzică, e un mare păcat că nu a mai apucat. Ultima compoziție în care a fost implicat e cea de mai jos, alături de Mike Godoroja.

Nu scriu necrologuri, tocmai de aceea nu am scris despre artist când a schimba scena. Dar se vorbește atât de puțin despre oamenii care au reprezentat etaloane de calitate în compoziția muzicală, încât am vrut să scriu, cine știe, poate artiștii mai tineri descoperă om mare artist. Și un Om Bun…