Probabil ati citit/auzit/vazut pe undeva de campania Wanted Demo&Live a celor de la RockFM. Pe scurt, se ofera sansa unei trupe romanesti din underground (obligatoriu sa nu aiba un material discografic oficial editat) sa cante in deschiderea concertului Bon Jovi de la Bucuresti de pe 10 iulie, pe baza unui concurs.
De ce spun ca este un win-win situation? Pentru cei din radio, e publicitate in cascada – s-au inscris peste 70 de trupe, care vor disemina informatia si vor aduce oameni pe site sa voteze. Din experienta, e una din cele mai eficiente metode de promovare, pentru ca, practic, muncesc altii pentru tine.
Pentru trupe, e un stimul fantastic. Credeti-ma, e o onoare uriasa sa canti in deschiderea unei trupe de calibrul celor de la Bon Jovi si in fata a 50.000 de spectatori. Astfel ca cei inscrisi vor da dovada de energii uriase, mai mult sau mai putin creative, in a se promova, in a-si mobiliza fanii sa ii voteze. Ce e pacat ca ei nu se lupta cu aceeasi ardoare si in afara unor astfel de campanii, caci fara promovare, degeaba esti genial, rezultatul va fi, indubitabil, “sunt bun si nu ma vede nimeni”.
Si daca tot vorbim de concursul asta, trebuie sa recunosc ca am si prieteni inscrisi in concurs. Si mi-ar fi tare greu sa aleg intre ei, asa ca eu va propun sa ii si ascultati (sa nu votati ca aia de primesc galeti, orez si pui pentru a vota cu cine trebuie) si sa votati pe cine va place voua:
1. Trupa Maya din Cluj – o trupa care mie mi se pare ca se potriveste si ca stil cu ceea ce inseamna show-ul Bon Jovi, cu Mishu, Sorin si Tudor pe care ii stiu foarte bine si care merita cu prisosinta sa fie mai cunoscuti decat sunt;
2. Trupa Semne din Bucuresti – proiectul rock al prietenului Adriaaaaaaaaaaaan Tanase de la Tapinarii, cu care am batut si dezbatut multe sali de concerte din Romania;
3. Trupa Odyssey din Suceava – cu Cristi si Relu in prima linie, creatorii unui folk-rock foarte pe gustul meu;
Si apropos de Bon Jovi, prietenul Cristi zis Chinezu face oaresce concurs cu bilete la concert la el pe blog, deci bagati repede un ochi.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!