Pasiunea nu se sterge cu buretele sau cu infrangerile

14 noiembrie 2001. Desi mai sunt 4 ore pana incepe meciul, am plecat deja spre Ghencea. Avem ritualul nostru: ne oprim la un chiosc dintre “Drumetului” si Ghencea, bem una-doua beri la kil sa “intram in voce”, luam seminte si apoi intram pe stadion. Evident cantand. Sunt in costumul de training, era soare cand am plecat dimineata de acasa, dar acum e nor si au anuntat ploaie la ora meciului. Noroc ca Liviu vine din camin, l-am rugat sa imi ia geaca de fas.

Am ajuns la locul de intalnire, stau deja de 20 de min. Baietii zic ca sunt pe drum, dar parca vin de la Moscova, ca nu ajung. Si a inceput si sa picure, fir-ar sa fie. Nici nu conteaza, macar sa ii batem. Cum pe cine, frate, ce cauti la stadion daca nici nu stii ca e barajul cu Slovenia? Ne-au batut in tur, 2-1, cu 3 ocazii uriase ale noastre si doua goluri…hai sa nu mai vorbim, ca ne enervam. Si astia tot n-au ajuns! M-au sunat ca parcheaza, dar asta era acum 20 de minute. Hai sa imi iau seminte, sa mai treaca emotiile. Emotiile nu trec, dar au mai trecut 20 de minute si astia tot nu au “parcat”. Gata, intru pe stadion, nu mai stau dupa ei, n-am chef sa pierd meciul. Si mai si ploua, marunt si rece, deja am pletele ude.

Trecem de primul control de securitate, ajungem la magazinul de suveniruri si materiale promotionale. Ce sa iau? Fular? Acopera doar capul, deci tot ma ploua. In plus, trebuie sa fim toti la fel. Si ploua. Da-o-n ma-sa de ploaie, imi iau un tricou, sa scrie “pasiune” pe mine, sunt tanar, nu racesc! Si daca racesc, macar ne calificam si merita!

M-a plouat 4 ore in sir. Eram ud pana la piele, pana dincolo de chiloti si ciorapi, adidasii musteau de apa. Dar dincolo de toate imi ploua in suflet. Nu stiu daca ploaia se inoculase prin piele sau erau lacrimile frustrarii, care penetrau ca acidul. Pierdusem calificarea, iar lumea, dintr-o data, nu mai era corecta. Ne juram ca nu mai mergem pe stadion, ca nu ne mai uitam la fotbal. Am incetat sa mai cumpar ziarul.

Cu fiecare calificare, cu fiecare schimb de generatii, cu fiecare nou antrenor, de undeva, de sub tricoul invizibil cu numarul 12, pasiunea ne facea sa incalcam juramintele. Visam alaturi de “noul Hagi”, “noul Gica Popescu”,

Ne pregatim de amicalul cu Uruguay-ul si de o noua campanie de calificare. De o noua campanie de vise fotbalistice.

P.S. Leapsa preluata de la Cristi