Povești cu cântec. Începuturi

Mai 1995. Umblam deja de aproape 1 an de zile cu rucsacul în spate pe munte, iar acolo orice drum era însoțit de cântec. Îmi erau dragi nebunii care, pe lângă cort, sac de dormit, izopren, ceaun, lanternă și toate celelalte cărau pe crestele munților și o chitară. Și, credeți-mă, că nu era deloc ușor să faci asta, așa cum avea să descopăr în nici jumătate de an. Nu credeam însă, mergând cu ai mei și întâlnindu-i, că voi ajunge ca ei, pentru că neavând nici un fel de școală de muzică, mi se părea imposibil să învăț să cânt. Dar când am început să călătoresc și eu, am înțeles că cel cu chitara este mereu în centrul atenției. Iar acesta este, credeți-mă pe cuvânt, un tratament bun pentru emotivitate. Pare greu de crezut că vreodată eu am fost un tip emotiv? Mai ales cu fetele, am fost extrem de, credeți-mă pe cuvânt! Pe atunci, însă, un cântec putea face minuni, mai ales dacă era însoțit de privirile potrivite și venea la momentul-cheie.

Revenind la povestea noastră inițială, în primăvara lui 1995 are loc tranzacția ce avea să îmi schimbe viața, adică un Hristev verde (celebra culegere de fizică) contra unei chitări acustice Reghin (evident, pe atunci greu sperai la altceva) de dimensiuni ceva mai mici (nu mai știu dacă era 3/4 sau 1/2) decât cele “clasice”, 4/4, cu grif lat. Pentru început au fost acordurile, învățate la Academia de Muzică Parcul Mare din Slobozia. Iar timp de 3 luni, le-am repetat, mimetic, până am fost capabil să cânt un cântec de la cap la coadă. Știu, veți întreba care a fost primul cântec învățat. Sincer, nu sunt 100% sigur, dar cred că era vorba de Numai noi, unul din cântecele de referință pentru folkul de drumeție și, evident, un cântec de dragoste (inside joke). Schimbam relativ ușor din La minor în Mi major (pe strofă) și am reușit curând să îl cânt.

Vara ce a urmat a fost decisivă pentru legătura dintre mine și muzică. Prima apariție în public, prima piesă compusă (Zmeul), concertele din fiecare seară din Parcul Mare, trupa Alde Noi, caietul de cântece (cred că îl mai am și acum prin casă), plecări cu cortul și chitara, asemenea  celor pe care odată îi invidiam în cel mai frumos mod cu putință. Și da, multe îndrăgosteli (sau îndrăgostiri?), piese cu substrat, texte cu dedicație, cântate noaptea târziu pe plajă sau la foc de tabără. După primul an, fiecare “fostă iubire” avea asociat un cântec. Gata cu poveștile, că devin nostalgic!

Și acum provocarea. E imposibil să nu fi văzut în jurul vostru că pe sticlele sau dozele de Coca-Cola apar versurile unor piese cunoscute, aparținând unor artiști mai mult sau mai puțin în vogă. Avem și “clasici” (The Cure, Holograf), dar și noul val, cum sunt Avicii sau Connect-R. Doar că, în secolul 21, caietul de cântece se transformă într-o aplicație de mobil (disponibilă atât pentru utilizatorii de iOs, cât și pe Android). Odată ce ai accesat aplicația și îți faci un playlist de preferințe muzicale, ea te va ajuta să identifici oamenii care folosesc această aplicație și care au aceleași gusturi în materie de muzică. Este, dacă vreți, o rețea de socializare…muzicală. În plus, aici nu riști să fugă persoana dacă nu ai voce (haha!). Acum să nu o dăm în romantisme exclusiv, sunt și alte tipuri de cântece despre vară, despre școală, despre prieteni sau party-uri și tot așa, aveți de unde alege, lista completă de piese o găsiți pe www.spuneicuuncantec.ro. Iar dacă scanați codul QR de pe sticlă, puteți asculta pe telefon un fragment din piesa ce conține versurile de pe etichetă, înainte de a o distribui pe rețelele sociale (facebook, twitter etc.).

Apropo de Connect-R, el este “ghidul vorbitor” pentru aplicație, așa cum puteți vedea în videoclipul următor.

Articolul face parte din campania Spune-i cu o Coca-Cola și un cântec!