Deși v-am recomandat să mergeți, eu n-am reușit să ajung la meciul Stelei cu Tranbzonspor (l-am văzut la tv însă, eram la Gura Humorului), ceea ce s-a dovedit a fi pierderea mea, pentru că echipa condusă de Hristu Șapera a reușit o victorie importantă în fața unui adversar clar mai bine cotat. Eroii Stelei au fost Titus Nicoară (18 p, 4 recuperări, 4 pase decisive), dar și Marko Marinovic (12 p, 6 pase decisive), care a marcat 4 din 4 la lovituri libere în finalul partidei.
Este o victorie mare pentru noi, pentru clubul Steaua, pentru baschetul masculin românesc. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, suntem la prima experienţă în Eurocup, suntem într-o grupă extrem de dificilă şi nu cred că trebuie să ne gândim mai departe de următorul meci. Trebuie să jucăm mai bine ca echipă, am făcut asta astăzi – poate la Kazan am intrat puţin timoraţi, cu multă presiune, deşi nu ar fi trebuit să fie aşa. Pe final de meci, ne-am precipitat puţin, dar a fost un meci cu presiune şi ne-am dorit foarte mult victorie. Poate de aici au venit erorile şi important este că am reuşit să câştigăm. Este important ca pe viitor să le corectăm. Hristu Șapera, antrenor Steaua CSM EximBank
Miercuri urmează meciul cu Banvit (tot din Turcia), în Sala Polivalentă, de la 19:45. Meciul va fi transmis de DigiSport. Banvit se află la sezonul cu numărul 12 în Europa, şi la a şasea prezenţă consecutivă în grupele Eurocup. Anul trecut, a ajuns până în faza semifinalelor, unde a fost învinsă de echipa ce avea să câștige competiția, Khimki. Și dacă nu mă ține răceala în pat, ne vedem la meci!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.
2 Comments
cum de ai racit ? nu era vin fiert in Bucovina ?
@Vali vin fiert? N-am avut timp nici de ceai zilnic :))