Dacă vreți să încercați și un alt tip de vacanță decât cel al marilor orașe (Viena, Budapesta, Praga, Berlin, Paris, Londra) sau mai mici (Bruges, Salzburg, Brno, Strasbourg), astăzi vin cu o recomandare pentru voi: Provence. Trebuie să vă spun din start că nu sunt un mare fan de francezi și nici de Franța. Doar că Provence nu e chiar Franța, aș zice eu după prima vizită în partea ei montană.
Fiecare oraș are farmecul lui, personalitatea lui, câte un aspect care îl diferențiază, îl face special. Peste tot veți vedea lavandă, vin, ulei de măsline și veți auzi les cigales (din familia cicadelor, un fel de greieri) cântând uneori asurzitor. Dar veți vedea și prețuri mai mici ca în nord (nu am depășit două persoane 40 de euro pe vreun prânz sau cină) și mâncare mai gustoasă.
Noi am stat 4 nopți în Aix-en-Provence, dar a fost în special locul de dormit, pentru că în oraș am stat doar jumătate de zi. Ca să vă convingeți, hotelul are piscină, dar nu am reușit să o vizităm, pentru că umblam toată ziua. Aix este un oraș universitar (de altfel, este primul lucru la care mă gândesc când vine vorba de Aix – IUFM – Institute Universitaire de Formation de Maitres). E frumos să vedeți o piață mobilă, chiar pe bulevardul principal până lângă La Rotonde, fântâna arteziană (foto stânga), unde găsiți de la zacuscă și dulcețuri până la tricouri și obiecte din piele.
Atelierul Cezanne a fost dezamăgitor, o casă cam prăfuită, fără mari povești spuse. Mai interesant mi s-a părut traseul prin oraș (Cezanne Steps), măcar vezi niște locuri legate de viața pictorului (școala unde a învățat, primăria unde s-a căsătorit, biserica unde s-a cununat etc.).
Fontaine de Vaucluse este pur și simplu de vis ca peisaje, apa e de un verde care vă va șoca (nu e încărcarea organică, ci este foarte limpede, iar pe fundul apei vegetația este foarte bogată). Să nu ratați moara de hârtie și vă recomand și plimbarea până la peștera din care izvorăște râul. Singura dezamăgire a fost Muzeul Petrarca, pe care vă sfătuiesc serios să îi săriți, nu pierdeți mare lucru. Dacă rămâneți în curtea muzeului și admirați râul și munții care îl înconjoară, este arhisuficient (e și un traseu până la o cetate, cred, dar noi l-am sărit). Sunt câteva restaurante chiar pe malul râului unde se mănâncă decent și civilizat ca preț (salată, vită argentiniană la grătar și profiterol, 20 de euro, porții uriașe – nimic de fițe ca plating, dar mâncarea gustoasă). Se practică frecvent raftingul aici, dacă vă pasionează.
Apt a fost primul orășel vizitat și mi-a rămas în minte pentru că am parcat în fața Conservatorului. La doi pași, biroul de informații turistice, stabiliment ce, vom afla ulterior, este disponibil în fiecare localitate. Și pe care vă recomand să îl vizitați în fiecare orășel, pentru că vă vor indica locurile pe care să nu le ratați și veți optimiza foarte mult vizita.
Între Apt și Buoux am vizitat o distilerie de lavandă, așa cum vă spuneam la început, unul din simbolurile Provenței (aceasta ar fi traducerea numelui provinciei). Buoux e un sat cu mai puțin de 100 de locuitori, dar are primărie (de acolo am aflat populația micuțului sat) și cel puțin două restaurante. Aici am remarcat că în Provence majoritatea covârșitoare a caselor sunt din piatră și foarte puține depășesc două niveluri (foto stânga).
Dacă ajungeți în Castellet, vă recomand să mâncați la creperia bretonă din centrul cetății, unde găsiți câteva zeci de feluri de clătite, atât dulci, cât și sărate.
În aria comunei Bonnieux există Pont Julien (poza sus), un apeduct roman din secolul III î. Ch. Până în 2005, podul ce odinioară făcea parte din Via Domitia era folosit inclusiv de mașini, dar de atunci a fost construit un pod care să preia traficul greu. Acum puteți trece doar călare. Oricum, dacă a rezistat 2300 de ani, trebuie să fi fost făcut temeinic de inginerii imperiului.
Bonnieux a fost primul sat – cetate de pe deal vizitat, pentru că am constatat în cele 4 zile că acesta e modelul de așezare: un castel pe cea mai înaltă poziție din regiune (locuința nobilului ce avea domeniul respectiv), în jurul căruia se dezvoltă o întreagă așezare, mai mare sau mai mică. Biserica de la baza dealului ce găzduiește cetatea este impunătoare (foto dreapta). La Bonnieux s-a filmat A good year, cu Russel Crowe și Marion Cotillard în rolurile principale și cu Ridley Scott regizor.
Dacă aveți chef de o plimbare pe jos și pantofii sunt rezistenți, există un traseu de 45 de minute până în Lacoste, unde vă așteptă castelul Marchizului de Sade (foto stânga), refăcut, atât cât s-a putut, de Pierre Cardin. Recunosc, nu mi s-a părut foarte spectaculos (chiar mi s-a părut un pic cam scump pentru ce oferă, din ce țin minte), dar priveliștea asupra împrejurimilor este foarte interesantă, iar la coborâre vă puteți odihni un pic picioarele la cafenelele din satul ce își dublează populația pe parcursul verii (Cafe de France e una din ele).
Aici există Festivalul Cardin, ce are loc în iulie și include spectacole de opera, teatru sau concerte ale unor artiști cunoscuți (Dulce Pontes a închis ediția 2017). De asemenea, mai multe spații din cetate sunt transformate în ateliere pentru tineri artiști sau creatori de modă, sub forma unor spații pentru rezidență.
Menerbes este faimos pentru o bătălie importantă între catolici și protestanți (hugenoți), cunoscută drept asediul de la Menerbes, pentru că a durat 5 ani (1573 – 1578). O parte din casele din cetate sunt locuite (am văzut indicatoare cu Proprietate Privată și mașini parcate în curte), iar majoritatea pline de verdeață.
La ieșire din Menerbes se află Muzeul Tirbușonului, pe care nu am apucat să îl vizităm, dar cu această ocazie, văzând numele franțuzesc, am realizat de unde vine denumirea – Tire-Bouchon (trage dopul).
Lambesc este, după orice standarde, un orășel cuminte, de provincie, e drept, unul asfaltat (un pic sub 9000 de locuitori). Asta nu îi împiedică să aibă o basilică în stil romanesc din secolul XI (foto dreapta), dar și dovezi ale locuirii zonei venind tocmai din neolitic. Plus un bistro Chez Marius, unde doamna ce servea, pe care o suspectez că era și patroană, când am întrebat de ceva croissant lângă cafeaua cu lapte, a zis că ea nu mai are, dar să dau o fugă la patiseria de vizavi și să iau ce vreau, că nu e nici o problemă să mâncăm la ea pe terasă.
Și pentru că și turiștii mai obosesc, vă propun să facem o pauză de Provence, urmând să revin cu cea de a doua parte a călătoriei noastre. Puteți să turnați un pahar de roze, merge ca uns. Între noi fie vorba, deși ce v-am prezentat nu trebuie ratat, localitățile mele cu adevărat favorite sunt în cea de a doua parte.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
2 Comments
Buna treaba,
Asteptam partea a doua cu vinuri. Curiozitatea mea pentru Provence e pentru vinuri.
@CrisMary ce bine ca mi-ai adus aminte că m-am luat cu vorba și n-am scris de vinuri :))