Quo vadis, rugby?

Cu rugbyul am o relație foarte love-hate, de aici și întrebarea din titlu, Quo vadis, rugby? Pe de-o parte, îmi place spiritul, îmi place comunitatea de la meciuri și mai ales de la competițiile majore (Cupa Mondială, Six Nations). Și aș vrea să fac mai mult, să pun umărul, să ajut. Am scris pe blog, am făcut unul din imnurile naționalei, am început cu Robert să invităm rugbiști la Radio Seven ca să se vorbească despre rugby, am trimis rugbiști la alte posturi ca să se audă despre rugby cât mai mult. Am fost voluntar pe la federație când se organiza IRB Nations Cup, am pus umărul la Gura Humorului când am avut ocazia. Cel mai important, am adus oameni la rugby, să vadă meciuri, să descopere spiritul și valorile acestui sport.

Pe de altă parte, rugby înseamnă o mână de oameni. Care mai sunt și divizați sau mânați de varii interese, de cele mai multe ori mărunte și meschine. În ultimii ani am avut jucători care s-au retras de la națională la vârste la care alții încă joacă la cel mai înalt nivel (Cojocaru, Chirica) sau aleg să rămână la echipele de club când sunt meciuri ale naționalei. Când jucătorii de la lot petrec mai mult timp împreună (vezi turneul din Africa de Sud, vezi meciurile din Nations Cup din America de Sud), jocul începe să se lege, parcă jucăm altceva, căpătăm încredere. Apoi jucătorii se întorc la cluburi și… Prima ligă, teoretic profesionistă, e o glumă în majoritate pe bani publici, cu un nivel foarte slab, liga a 2-a e de amatori. Academiile de rugby abia acum au început să răsară timid, fără un impact real încă, e nevoie de ani, de muncă susținută. La competițiile de juniori avem 6-8 echipe, și alea formate fiecare dintre ele din jucători de la 2-3 cluburi. Bugetul e mic, coane Fănică, știu, dar și cel care e se risipește inutil.

Pe guvernanți îi doare la bascheți, nu există nici măcar un stadion dedicat rugbyului, echipei naționale de rugby a României, deși suntem singura echipă masculină din România calificată la toate edițiile Cupei Mondiale. Dar se construiesc în disperare din bani publici stadioane exclusiv pentru fotbal și, mai grav, exclusiv pentru o singură echipă. Bine, există și stadioane construite pentru nimeni (vezi Târgu Jiu, vezi Alexandria etc.), unde uneori există maxim echipă de liga a 3-a. Naționala se antrenează pe stadionul Cotroceni, inactiv de vreo  15 anișori. Anul viitor urmează Cupa Mondială, în Australia, avem, probabil, cel mai mic buget dintre toate participantele, chit că vorbim de Tonga sau Samoa, țări infinit mai mici.

Așadar, rămâne întrebarea de la început: Quo vadis, rugby?