Am crescut intr-o vreme in care cartile erau sursa de informatii, distractie si ocupatie de mare importanta. Obisnuiam sa devorez carti si folosesc timpul trecut cu tristete. Acum citesc multa literatura de specialitate, bloguri, dar destul de putine carti. Dar am ramas cu un “viciu”. Acela de a cumpara carti, desi stiu ca nu le voi citi niciodata. De multe ori, le cumpar pentru a le face cadou unor oameni dragi care au ramas cu pasiunea de a devora cartea printata.
O “personalizare” a acestui viciu este ca atunci cand vizitez diverse unghere departe de circuitul turistic, sa cumpar carti despre acele locuri. Si fac asta din dorinta de a-i ajuta sa supravietuiasca, pentru ca biletele de obicei costa sume ridicole gen 3 lei, 5 lei, iar cartile sunt mult mai scumpe – ajung la 10 lei. Pentru mine, suma nu inseamna nimic. Pentru cei care primesc cartile, inseamna sa afle lucruri inedite despre zone din tara unde ei nu reusesc sa ajunga. Pentru cei care le vand inseamna un plus de bani in a conserva o casa memoriala sau un mic muzeu. Pentru cei care le-au scris, sunt un stimul sa continue sa o faca (sa stiti ca nu e deloc usor sa fii suficient de coerent sa scrii o carte).
Iar cartile sunt facute sa circule, nu sa zaca pe un raft. Sau, daca sunteti un “modernist” si consumati carte in format electronic, intr-un folder.
Nu uitati, pe 27 aprilie ne vedem la Sinectico 2011.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
1 Comment
Si eu am chestia asta de-a cumpara carti peste carti, bine, nu te gandi acum la un numar exagerat, dar de fiecare data cand sunt prin vreun mall, ajung si pe la o Diverta, si chiar daca pe lista “to do” am deja 3,4 carti la rand, se intampla sa vad un titlu care ma atrage incredibil, iar lista creste. O sa trebuiasca sa-mi iau un concediu ca sa o aduc la 0.