Rugby Europe Championship e un fel de divizie B a rugbyului european, considerând Six Nations drept Liga 1. Din REC face parte și naționala României, iar adversarele sunt Georgia, Rusia, Spania, Portugalia și Țările de Jos. Nu voi insista prea mult pe regulament sau programul complet al competiției, le găsiți pe net, doar vreau să vă spun că REC joacă rol de preliminarii pentru calificarea la cupele mondiale. Astfel, primele două clasate la finalul acestui sezon se califică direct la Rugby World Cup 2023, ce va avea loc în Franța.
Rugby Europe Championship 2022 începe sâmbătă, 5 februarie, iar primul meci este în compania Rusiei. Biletele se pun în vânzare luni, 31 ianuarie, pe Bilete.RO. Ca unul care a fost prezent la primul meci pe Arc, vreau să vă spun că e o arenă superbă, iar dacă băieții se mobilizează ca în meciul cu Argentina, nu am emoții că ne calificăm. Nu de alta, dar eu vreau în Franța, la cupa mondială! Și mi-ar plăcea cu atât mai mult să văd și meciuri ale României.
Dată fiind absența de la ultima ediție (Japonia, 2019), cred că e vital pentru rugbyul românesc (aflat aproape de colaps, cu puține echipe profesioniste și condiții defectuoase pentru performanță) să se califice. Calificarea înseamnă fonduri din partea World Rugby, înseamnă expunere, înseamnă interacțiune cu rugbyul de top. Doar astfel de meciuri ne pot ajuta să creștem, pot aduce spectatori pe stadioane, pot convinge sponsori să vină alături de rugby. Ne vedem pe Arcul de Triumf!
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!