Când vine vorba de rugby, mi se aprind beculețele mai ceva ca girofarul pe salvare, iar dacă mai adăugăm și Gura Humorului în propoziție, rețeta e clară. Tot legat de rugby, există câteva leit-motive: unii care repetă la infinit “noi am bătut Franța!” (chiar dacă acest lucru s-a întâmplat ultima oară la începutul anilor ’90, deci să fi trecut vreo 35 de anișori de atunci, plus că nici nu mai sunt vremurile de atunci, când francezii erau semi-profesioniști, iar noi amatori doar cu vorba, că jucătorii erau angajați doar pe hârtie la uzine, ei doar se antrenau), „de ce naturalizăm pe bandă rulantă?”, “pe vremuri, băteam Italia/Georgia la pas, cu Portugalia și Spania nici nu stăteam de vorbă, 100 le dădeam!” și “trebuie să investim în juniori!”.
Ce nu spune nimeni: sportul nu mai e demult o chestie doar de distracție, ci o întreagă mașinărie, unde pe lângă talent e nevoie de pregătire fizică, deci preparatori fizici, medicină de top, consiliere psihologică și încă vreo 475 de specialiști care contribuie la reușita unui sportiv. Între trebuie să investim și chiar investim la noi e o diferență uriașă, iar asta se vede la campionatele naționale de juniori, unde se întrec echipe formate din câte 2-3 echipe de fapt. Pentru că foarte puține cluburi mai reușesc să strângă suficienți jucători. Naturalizăm pentru națională pentru că nu investim în juniori coerent, pentru că cluburile din prima ligă preferă să importe decât să crească organic. Majoritatea cluburilor de copii și juniori sunt finanțate de stat (deși termenul corect ar fi subfinanțate cronic), iar când termină junioratul în cele mai multe cazuri fie renunță pentru că nu au unde să practice rugby profesionist (adică remunerat), fie joacă în liga secundă, mai mult de plăcere. Nu există consiliere pentru situații de tipul ce fac dacă mă accidentez, ce fac dacă echipa se desființează, ce fac când termin cariera de sportiv și, din păcate, aceste situații nu sunt izolate. Menționa David Gerrard, antrenorul naționalei, că a început turneul din Africa de Sud cu 30 de jucători, iar la cel de-al 3-lea meci mai avea valizi doar 24 și nici un jucător de treisferturi pe banca de rezerve.
De aceea, orice proiect care susține performanța sportivă pe termen lung a tinerilor rugbiști este extrem de important. În plus, sportul poate reprezenta o șansă unică pentru puștii cu o situație financiară mai dificilă. Asta mi-au spus și Dani Carpo, și Alex Savin, și Cristi Boboc, prezenți în studio la Radio Seven, că rugby-ul a fost o șansă pentru dezvoltarea lor profesională și personală. Nu doar că au ajuns rugbiști de națională, dar i-a format și ca oameni, le-a dat un sistem de valori.
Din Gura Humorului sau pe la clubul de rugby din Gura Humorului au trecut mulți jucători care au făcut cinste naționalei și tricolorului. Mihai Macovei, Bogdan Zebega, Alin Conache și mulți alții. Iar apropierea mea de Rugby Club Gura Humorului este una firească și cunoscută, tocmai pentru că ne unesc valori și idei de construcție pe termen lung. 60 de tineri au fost implicați în programul Rugby pentru Toți, implementat de Fundația Te Aud România cu sprijinul Fundației Dacia pentru România, Banca Comercială Română și Rentrop & Straton. Antrenamente (363), meciuri disputate (53) și performanță în Circuitul Național de Mini Rugby 2026 (locul III pentru echipa U14). Dar nu a fost doar despre rugby. Workshop-uri de psihologie sportivă, 3 module de cursuri de nutriție sportivă, sesiuni de limba engleză și consiliere vocațională, care au contribuit la orientarea lor educațională și profesională. Nu în ultimul rând, 26 de evenimente demonstrative și antrenamente deschise, cu implicarea comunității locale, a profesorilor și a părinților, pentru că, pe termen lung, comunitatea este extrem de importantă în succesul unui proiect. În construcția unei ECHIPE.
Această ediție a programului a ridicat nivelul rugbyului din Gura Humorului, ajutând la creșterea performanței echipei, cât și la dezvoltarea pe plan individual și profesional a tinerilor jucători de rugby, cât și a antrenorilor angrenați în activitatea sportivă. Andrei Varvaroi, Director al Clubului Sportiv Școlar Gura Humorului și coordonator sportiv în cadrul programului Rugby pentru toți.
Așa cum spune Gabriela Andronache, fondator al Fundației Te Aud România, rugby-ul este un sport cu impact social, iar Rugby pentru toți exact aici lucrează. Poate mulți dintre copiii care trec pe la rugby nu ajung sportivi de mare performanță, dar devin mai disciplinați, își formează un sistem de valori, învață să lucreze în echipă și pentru echipă. U12, U14, U16, U18
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!