Săli de spectacol în București

De prin 2014, am refuzat să mai cânt în cluburi în București, în special din cauza fumatului, dar și indolenței patronilor de localuri, lipsei lor de implicare, știți politica “eu îți dau locul, tu adu lume, tu ocupă-te de bilete, sunet mai soft etc.”. Chiar dacă înseamnă mai multă muncă pentru mine și mai puțini bani, înseamnă un spațiu civilizat de concerte pentru mine și spectatorii mei, înseamnă un act cultural, nu cântat la o bere. Apoi, mi-am păstrat ideea de a cânta în săli de spectacol, anul acesta am avut o lansare de făcut și iar am căutat, pentru că voiam ceva mai elegant ca un club. Ca idee, eu căutam săli de spectacol între 150 și 350 de locuri (asta legat de primul comentariu primit, foarte util, mulțumesc!).

Și am căutat săli până mi s-a acrit, am bătut la uși, am zâmbit frumos, am făcut proiecte, orice pentru a convinge oameni care au săli disponibile. Rezultatul? Până acum, ZERO. Nu vă spun cum m-am simțit explicând de 5-6 ori ce vreau unor oameni ajunși în funcții doar pentru că a ieșit partidul care trebuie. Îmi pare rău că tata nu e parlamentar, să sune unde trebuie, îmi pare rău că folkul nu vinde bilete scumpe, să câștigați mult, îmi pare rău că nu suntem main-stream să se certe radiourile principale pe noi. Îmi asum și că nu sunt un nume mare, care să stârnească interes imediat, dar sunt un artist ambițios, care muncește pentru a face lucruri. Și vin cu parteneri media serioși, tocmai cu scopul de a promova indirect și instituțiile unde voiam să fac spectacole, vreau parteneriat pe termen lung, relație serioasă de.

Pe oamenii cu instituții private nu am de ce să fiu supărat, ei conduc un business și trebuie să facă bani, acolo cel mult pot să mă supăr pe neprofesionalismul lor, atunci când e cazul. Dar urăsc sincer instituțiile de stat care fac spectacole pe bani mulți și stau cu sălile goale sau umplute cu invitații, care administrează mulți bani și nu dau nimănui socoteală pentru rezultatele obținute. Le-am garantat multora din ei un număr minim de bilete vândute, tocmai pentru a-i asigura că mă implic și mă agit să se vândă bilete, pentru că așa cred eu că trebuie să meargă lucrurile, un spectacol trebuie să se vândă.

Știu că mulți vor râde auzind că am bătut la uși fără pile sau recomandări, că vor spune “uite-l și pe fraierul ăsta!”. Îmi pare rău, eu sunt omul care încă mai crede că lucrurile se pot face și așa.

Hanul Gabroveni

Proaspăt renovat, la standarde, administrat de ArCUB, instituția de cultură a Bucureștiului, sală modulară cu până la 200 de locuri. Mi-au cerut 2500 de euro pentru o zi – vorba unui prieten, “le-ai zis că nu te muți acolo?” – le-am spus că îl vreau pentru o zi, nu pentru o lună, le-am propus realizare în parteneriat (nu țin musai să fiu eu mare organizator). Cu mine nu s-a putut, deși văd tot felul de evenimente organizate acolo, iar toți cei cărora le spun cât mi s-a cerut râd ținându-se de burtă.

Teatrul Elisabeta

Teatru privat, lângă Cișmigiu, sală mare, 350 de locuri. Răspund destul de greu și defectuos, n-am reușit să obțin un preț, stați că nu mă ocup eu, că am venit de o săptămână, iar  după vreo 4-5 zile după ce îi spun, mă mai întreabă o dată ce vreau exact. Ziceau că au ceva sonorizare, dar n-am ajuns la detalii. Avantajul e ca e central, sala e simpatică (am fost la un spectacol acolo și mi-a plăcut).

Palatul Copiilor

Sala Mică are 200 de locuri, chiria e decentă (600 lei pentru prima oră, apoi prețul scade progresiv), sala e cam prăfuită, am folosit un tub de odorizant înainte de spectacol, băile au o problemă cu mirosul de canalizare, chiar dacă erau curate, mirosul era acolo, dar odorizantul a ajutat și în cazul lor. Scena și ea cam prăfuită (mai ales cortina), dar la banii dați, e cea mai bună ofertă de pe piață. Au ceva sonorizare, pentru concerte de folk om și chitară e suficient. Se poate însă doar în anumite zile, fiind utilizată și de UNATC. Dar oamenii sunt foarte ok, te poți înțelege cu ei, vor să te ajute, să îți fie bine.

Teatrul Mic

Costul total pentru o zi de luni era în jur de 2500 de lei pentru cele 270 de locuri ale teatrului. Măcar aici am găsit niște oameni cu care să poți discuta civilizat, atât avem, atât costă, asta oferim, dacă nu găsisem deja Palatul Copiilor, aici aș fi făcut lansarea de album. Recomand cu căldură.

Teatrul Excelsior

Favoritul meu, un loc excepțional, are și sunet foarte bun, ultracentral, am făcut lansarea primului album aici și mi-a rămas la inimă. 1000 de lei/oră, pentru 187 de locuri (sala mare) sau 800 lei/oră (sala mică, 50 de locuri), din câte am înțeles, prețurile sunt impuse de primărie, care e proprietarul lor. Plătit cu banii jos, peste 3 ore de chirie, vii cu bani de-acasă, la 150 de bilete vândute la 30 de lei bucata. De sala mică, nici nu mai vorbesc, că e de râs, pe bune.

La un moment dat, ne-am înțeles (verbal) pentru o colaborare, care însă nu s-a materializat și în fapte. Ce să zic, ghinion, poate altă dată.

Teatrul Masca

Cei mai dragi oameni, am colaborat de mai multe ori, e unul din puținele teatre construite după Revoluție, nu sunt mulți oameni care să mă convingă să colindăm la temperaturi negtive (am făcut-o de vreo 4 ori la împodobirea bradului în curtea din Bd. Uverturii), cu ei am cântat la metrou. Îmi pare rău că nu ne sincronizăm întotdeauna, dar pe acești oameni îi iubesc din toată inima, iar să joci piese de teatru în marginea Bucureștiului, ba chiar să ai și săli pline zile la rând (cum e cazul la reprezentațiile cu Nastasia, premiera toamnei), e dovada că faci lucrurile cu sufletul.

Teatrul Odeon

A fost primul teatru la care am întrebat vreodată, se întâmpla în 2010. Mi-au cerut 3000 de euro și sincer, dacă nu era în fața mea Dorina Lazăr, pe care o respect ca actor, i-aș fi spus că nu vreau să îl cumpăr. N-am mai îndrăznit să îi deranjez și anul acesta, m-am temut de același răspuns îndrăzneț.

Centrul Cultural UNESCO Nicolae Bălcescu

Practic, este casa de cultură a sectorului 4. Sală de circa 70 de locuri, 350 lei/oră. Ai nevoie de ea musai 4 ore, 70 de bilete la 30 de lei înseamnă 2100 lei, din care 30% sunt taxe, iar restul chiria acestei săli, care nu e nici în centru (e lângă parcul Carol), nici nou-nouță, cam prăfuită. Mai aveam un pic și îmi făceam flotant la ei de câte ori am fost pe-acolo, am depus proiect, tot ce trebuie, am sunat de mai multe ori. Dar, vorba piesei, return to sender, address unknown… Cum, n-ați auzit de Centrul Cultural UNESCO Nicolae Bălcescu? Google it.

Casa de Cultură Schiller

E situată pe Batiștei, am fost cândva la un spectacol acolo, au o sală de circa 60-70 de locuri cred. Le-am dat mail, a răspuns o doamnă de la programe chiar încântată, a rămas că îmi răspunde șefa când se întoarce din deplasare. Bag seamă ca e o deplasare lungă, că nu mi-a mai răspuns.

Teatrul de pe Lipscani

Monument de neprofesionalism, sală de circa 4oo de locuri. Ne-am înțeles foarte repede la bani, 1000 de euro, din ce spuneau, totul era roz, apoi m-am rugat o lună de zile să îmi dea model de contract, să pot da drumul la promovare. Norocul meu că am pus un concert în barul de la intrare și n-am ajuns să fac și lansarea la ei, cum plănuisem și anunțasem inițial. Avem sunet, dar de fapt avem doar boxe, că mixerul e încuiat și persoana a plecat cu cheia. Microfoane ai tu, nu? Mi-am recuperat banii după circa o lună pentru spectacolul în sala mică (și era vorba de 700 de lei doar!), multe telefoane și mesaje și mers acolo cu scandal, plus că una vorbisem, alta a ieșit. Evitați pe cât posibil.

Apollo 111

Teatru privat, Palatul Universul, pe Brezoianu, condus de un actor, Bogdan (nu îi știu numele de familie). Când am văzut comunicatul de presă că se lansează un teatru privat, le-am dat instant mail. Mi-a zis să trec să îl văd, am trecut, că e aproape de Universitate – la prima vizită erau la faza de montat rigips și văruit, deci nu aveam ce să văd. A doua oară m-am întâlnit cu Bogdan, care mi-a spus că ei oricum joacă cu bilete scumpe, iar dacă nu câștigă mai mult decât din teatru, nu are de ce să închirieze. A rămas că ne auzim pe mail, nu ne-am mai auzit, că am vorbit singur (eu am scris, ei n-au mai răspuns).

UPDATE: primit răspuns de la Teatrul Nottara

Sala mică (100 de locuri) costă 1000 lei pe zi, iar sala mare (care are 320 de locuri) costă 3000 de lei, mulțumiri domnului Nicolaie pentru răspunsul prompt. Cele două săli sunt disponibile luni și marți (cea mare și miercuri, dar nu întotdeauna).

Nu știu TNB ce prețuri practică pentru sălile noi, dar o să bat și la această ușă. Am dat un mail și la Teatrul Metropolis, fiind teatru de proiecte, la fel, revin cu detalii, dacă răspunde cineva. Am dat în martie mail și pentru sala mică a Palatului, evident, n-a răspuns nimeni. Aștept răspuns și de la Cuibul Artiștilor (deja de ceva vreme însă, mai bine de o săptămână) și de la OTTO.

UPDATE: primit răspuns de la TNB – Sala Pictura

Sala Pictura are 250 de locuri, se închiriază doar lunea, costă 400 lei/oră, minim 5 ore. Trebuie făcută adresă în avans, înțeleg că au sonorizare, dar nu știu dacă au chiar tot ce trebuie pentru un concert mai amplu.

UPDATE TNB 2: Uitați de TNB, personalul costă dublu decât sala. Vorbesc serios, poate ajunge și la 5500 lei pentru o zi.

Ofertele nu includ și costurile personalului necesar (de la sunetist, luminist, la pompieri și plasatoare sau femei de serviciu). În majoritatea cazurilor, sălile nu au un sunet suficient unui concert de folk mai complex de un om și o chitară, deci alte costuri adiționale.

Dacă mai știți alte săli de spectacol, dați-mi de veste și eu le scriu și întreb. Nu am nici un dubiu că există și locații mai scumpe, care nu fac obiectul folkului. Vreau ca în 2017 să fac ceva serios, niște concerte în săli decente, în care oamenii să vină pentru spectacol. În loc de concluzie, mi-am amintit de discuțiile imediat după Colectiv, vai, de ce cântă acești tineri în astfel de locuri? Pentru că nu avem unde în altă parte, sălile făcute și administrate din bani publici stau sub cheie, la cheremul unora și altora.