Steagul Romaniei a plecat la Londra

Il am de multi ani, aproape 20. Stiu ca eram prin liceu (sa fi fost primavara lui 1993) si imi doream mult sa am steagul Romaniei. Avusesem unul, dar era mic si cu gaura (era cu stema, pe care o decupasem la Revolutia din 1989). Fusesem la meci, la Romania – Elvetia (cand a dat Mateut gol, pe Ghencea) si mi-as fi dorit sa am un steag pentru a-mi sustine echipa. Un amic imi spune ca un coleg al lui are un steag de vanzare si ca cere 5000 de lei pe el. Nu mai stiu cam cat insemna in dolari, dar stiu ca erau bani seriosi pentru un liceean din Slobozia. Am negociat un pic si l-am cumparat cu 4000.

A devenit Prima iesire in public a fost intr-o expeditie cu cortul, la Debela Gora (langa Arad), in iunie. Nu stiu ce era in mintea mea de 17 ani, dar dupa ce ne-am instalat corturile, am cautat o prajina suficient de lunga, pe care am ingropat-o in pamant si pe care am arborat steagul Romaniei.

Prima oara pentru sport l-am scos pe strazi dupa meciul cu Argentina de la Mondialul din 1994. De bucurie, am plecat in pantaloni scurti, dar fara tricou, infasurat doar in drapel. Cand am plecat la facultate, steagul a mers cu mine in caminul din Grozavesti si era un fel de baldachin deasupra patului. Vizitatorii erau amuzati vazandu-l, intreband cine e patriotul. Evident, nu a lipsit de la meciurile pe care le-am vazut in Bucuresti de-a lungul timpului. L-am carat cu mine si la prima deplasare in strainatate, in Austria, in 1999. Nu l-am scos din rucsac, dar am simtit ca trebuie sa il am la mine.

In seara dinaintea plecarii la Olimpiada de la Londra, am stat vreo 30 de minute si l-am calcat. Era prea sifonat sa merg asa cu el, mergeam la Olimpiada, si-asa culorile de pe el nu mai sunt atat de vii, de la spalat s-au cam dus. Apoi, in tot timpul petrecut in Parcul Olimpic, l-am purtat fie la gat (foto stanga, cu Stadionul Olimpic pe fundal), fie m-am infasurat cu el. Printre atatea natii de pe toate continentele, voiam sa se vada ca sunt si romani acolo. La meciurile de polo l-am fluturat la fiecare gol al baietilor. Am primit mesaje din tara ca am fost si in prim plan, cu tot cu steagul pe care il purtam alaturi de cei cativa romani, m-am vazut si pe monitoarele uriase din Water Polo Arena.

Cand Cristi mi-a spus ca, atunci cand pleca la Jocurile Olimpice de la Londra ca ambasador Gerovital, vrea sa ia cu el un steag cu numele tuturor bloggerilor care au scris despre sportivii romani prezenti la olimpiada, m-am gandit ca steagul Romaniei trebuie sa se intoarca in arenele londoneze.

Cu siguranta, imi voi cumpara un nou steag cat de curand. Poate sunt posesorul unui patriotism desuet, dar la mine in casa trebuie sa existe steagul Romaniei (exista unul, inca, dar e mititel). Pana atunci, batranul meu tricolor isi face inca o data datoria. Aceea de a aduce Romania acasa.