Iar despre jazz. Un gen care nici mie, om care are legătură cu muzica și care ascultă muzică la greu, nu îmi e întotdeauna accesibil. Dar ușor e pentru toată lumea, iar urechea și gustul se formează mai ales prin exercițiu, ascultând și muzici care la prima vedere nu par accesibile. Ba chiar citind câte ceva despre anumite albume, teme abordate, tocmai pentru a înțelege ce a intenționat artistul să spună. Există însă și onorabile excepții, mai ales pe partea de latin jazz (n-o să vă spun acum decât că și acesta se împarte, la rându-i, în subgenuri – afro-cuban, afro-brazilian), care mi se lipesc de suflet instant, fără prea mare efort sau studiu. [sfârșit de introducere – dați click pe play pentru clipul de mai jos și citiți în continuare]
Teo Milea este un muzician cu formație clasică, cu facultate de muzică la Timișoara, cu concursuri naționale și internaționale de pian, concerte în toată lumea, colaborări cu Opera din Viena și cu o bună perioadă de timp petrecută în Elveţia si Germania. Am un respect exemplar (dacă îmi e permisă expresia) pentru oamenii “cu școală de muzică” ce, la un moment dat, ies din zona de partituri, de clasic, și experimentează. Iar Teo Milea are și aici o experiență bogată, fie că a fost vorba de rock, pop, nu jazz, funk sau ambiental. Asta doar până când se naște primul său material de pian 100%: pe clape albe…și negre. Și datorită acestui proiect am intrat pentru prima oară în contact cu muzica lui. Doar de la distanță pentru că, dintr-o mie de motive, de fiecare dată când el ajungea în București, eu eram în alt colț de țară.
Am încercat să îmi dau seama de ce muzica lui a reușit să mă fascineze, dincolo de evidenta mea atracție pentru muzica de orice tip. M-am gândit că e vorba de naturalețea cu care muzica sa crește de la “furie” la “calm” (în cele mai muzicale sensuri posibile). Mi-a trecut prin cap că sunt doar toane de muzician anapoda, acelea de a fi fascinat de alte instrumente decât cele la care cântă ei (în cazul meu, pian și violoncel). N-aș exclude total nici faptul că poți lăsa muzica lui să cânte în timp ce tu lucrezi liniștit; e acolo, te învăluie în cel mai cald mod, dar doar cât să îți creeze cadrul necesar. De fapt, răspunsul l-am găsit chiar pe site-ul său, pe prima pagină (unde găsiți și câteva piese ale sale, spre ascultare).
Publicul meu nu are nevoie de o facultate de specialitate pentru a-mi înțelege compozițiile și nici de un lexicon de muzică. Publicul îmi înțelege mesajul exact și în timp real, nu caută să descifreze ulterior ce am vrut să transmit într-o oră de recital. Muzica mea este o muzică direcționată, cu efect instant.
Pe 16 noiembrie, Teo Milea vine din nou la București pentru un recital, la Godot Cafe, iar eu sper să nu se mai alinieze planetele total anapoda și să fiu București (chiar dacă voi conduce de la Bistrița la București pentru asta). E duminică, e de la ora 19:00, deci vă puteți petrece o seară extrem de relaxantă în perspectiva unei noi săptămâni de muncă. Rezervări se pot face telefonic 021-31 61 682/0736 414 244 sau prin e-mail: rezervari@godotcafeteatru.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
