
Sportul românesc e în degringoladă, după ani buni în care totul s-a făcut după ureche, după niște automatisme rămase din vremurile în care în sport se investea cu adevărat. Doar că paradigmele s-au schimbat, nu mai avem un sistem centralizat, nu mai avem banii care vin dintr-un pix. Economia de piață și toate mecanismele ei – marketing, management, fundraising, publicitate, PR etc. – se aplică și în cazul sportului. Iar sportul românesc are încă foarte puțini oameni pe aceste direcții, cu scuza că “suntem prea săraci să angajăm oameni și pentru acestea”. Eu aș zice că suntem prea săraci să facem lucrurile după ureche, prea săraci să ne pricepem la toate.
Încet-încet, însă, apar, punctual, oameni tineri dispuși să facă lucrurile altfel, corect, după regulile actuale ale jocului. Și unul din aceste exemple pozitive este Federația Română de Handbal (FRH), care a decis să atragă în echipă un om care chiar se pricepe la subiectul marketing: Lorand Balint (dacă nu mă credeți, google it). Dovadă și două proiecte extrem de interesante apărute deja: noua siglă a FRH și, mai ales, programul Tineri Reporteri FRH. Despre ce e vorba? FRH caută doi tineri din Cluj (18-25 de ani) pasionați de jurnalism sportiv, care să acopere partea de reflectare în online a ediției 2015 a Trofeului Carpați la handbal feminin, ce are loc în perioada 20-21 martie la Cluj. Recunosc, dacă nu aș fi plecat în turneu, aș fi venit să văd așa meciuri tari – participă Brazilia (campioană mondială, Suedia – bronz la europene – și Germania).
Termenul limită de înscriere este 1 martie 2015, iar candidații sunt rugați să trimită pe lorand.balint@frh.ro următoarele documente:
Toate informațiile despre proiect le găsiți pe site-ul FRH (pe 20 martie, la Cluj, e și o conferință de marketing sportiv!). Dincolo de avantaje – training de specialitate, acces la toate evenimentele importante, interviuri cu jucătoare, vă spun că nu se compară cu nimic emoțiile de a fi alături de o competiție sportivă.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!