Toscana

E abia 07:00 în Toscana, dar când adormi de la 22.00, e clar că ai dormit destul. Am ieșit pe terasă, e răcoare și o liniște deranjată doar de niște păsărele, cicadele încă nu și-au început recitalul, semn că încă nu e temperatura lor. Minu stă pe scaunul de lângă mine și mă ceartă scurt și silențios când mă opresc din alintat. Minu e un motan bătrânel (12-13 ani) care toarce ca o Dacie 1310 mergând în trei bujii și care a simțit veriga slabă a adunării (eu). M-am ridicat să admir priveliștea văii care se deschide în fața noastră, iar el, cuminte ca un cățel, m-a urmat, alintându-se printre picioarele mele. E multă pădure în Toscana, neașteptat de multă.

Descălecatul în arhicunoscuta și mult apreciata provincie italiană începuse cu o seară înainte. Ionica și Costel (vărul lui Dan) ne primiseră românește, chiar dacă erau de 21, respectiv 16 ani în Italia. Un pic de prosciutto, dar ia de ambele feluri, că e foarte bun, un pic de mozarella, dar pune și niște ulei de măsline pe ea (făcut de ei), hai și niște roșii cherry, apoi cea mai bună lasagna și un sote de mazăre ca să garnisească o friptură care se topea în gură. La sosire, l-am cunoscut și pe Alberto, proprietarul domeniului (da, are cam 120 de hectare), un italian de 76 de ani, în scaun rulant (n-a vrut să se vaccineze la 29 de ani împotriva poliomielitei, a mers în America de Sud și de atunci mai folosește doar mâna dreaptă). Dar un tip foarte simpatic și foarte prietenos, fapt confirmat și de gazdele noastre, pe care îi tratează nu ca angajați, ci ca prieteni.

Semnal la telefon nu prea este, netul merge…ca în Italia, prin vale trec două sau trei trenuri pe zi, deci iată-ne lângă Pari (un sat care în 2011 avea 177 de locuitori), în regiunea Grosseto, încercând să descifrăm tainele Toscanei. Am aflat că avocatul lui Berlusconi are proprietatea vecină, deci compania e selectă.

După o primă jumătate de zi de leneveală (Miha, Camelia și Dan au stat 3 zile în mașină), am plecat la Siena. Aveam nevoie de niște cumpărături, plus că am primit referințe bune despre oraș. După ce ne-am învârtit un pic, am parcat în vecinătatea Domului și am luat-o la pas spre Piazza del Campo. Aici are loc o cursă de cai faimoasă, Palio di Siena. Cursa are loc de două ori pe an, la ea participă reprezentanți ai celor 17 districte ale Sienei, presupune 3 tururi și durează puțin peste un minut.

Torre del Mangia mi-a amintit de Bologna, dar de fapt întregul centru istoric, dominat de cărămida roșie, este cumva distribuit pe înălțime. Străduțele înguste din centrul vechi, ca în orice oraș italian, pline cu mici restaurante, gelaterii și magazine cu orice ți-ai putea închipui. Dacă faceți un tur al Toscanei, dați-i și Sienei o zi, aveți ce face. Poate chiar veniți la cursă.

După întoarcerea în Pari, un duș rapid și hai la cină. Cina a fost la o pensiune agroturistică din zona Pari, dar trebuie să recunosc că mâncarea a fost similară cu cina precedentă – prosciutto, brânză maturată, salam tradițional. Plus niște paste bolognese cu sos alb (adică fără roșii), care însă nu m-au dat pe spate, la fel ca și friptura extrem de… obișnuită. Înapoi la reședință, șofer, mâine avem drum lung! Toscana însă mai cere timp, pentru lenevit sau pentru descoperit, satele cu case de piatră sunt favoritele mele, abia aștept să ung niște mozarella cu ulei de măsline.