In materie de fotbal, 1994 este apogeul Romaniei la nivel de nationala. “Sferturile” de finala de la mondialul american, prestatii incantatoare impotriva unor forte ale fotbalului international precum Argentina (finalista editiei precedente si campioana din 1986) sau Columbia (considerata inaintea turneului mare favorita de insusi Pele) au generat cea mai buna participare romaneasca la un turneu final.
Primul meci, cel cu Columbia, m-a gasit campat la cort undeva intr-un varf de deal, mai precis la cabana Debela Gora de langa Arad. Pentru a vedea meciul, a fost nevoie ca toata ziua sa suportam un generator pe motorina care facea un zgomot infernal pentru a se incarca. Dar de, ce nu face omul pentru fotbal. Si cu ajutorul lui si inghesuiti langa un mic televizor Sport am vazut golurile lui Raducioiu si Hagi vreo 50-60 de oameni.
Apoi m-am intors in Slobozia (era vacanta intre clasa a 10-a si a 11-a), unde am vazut infrangerea in fata Elvetiei si victoria cu 1-0 impotriva SUA. Golul lui Dan Petrescu ne-a dus in optimile de finala pentru meciul impotriva Argentinei. Ilie Dumitrescu – 2 goluri si pasa decisiva la cel de al 3-lea – si Hagi “The magician” cum ii spune comentatorul meciului dupa pasa magistrala de la golul 2 au ingenucheat Argentina lui Batistuta, Balbo, Sensini sau Simeone. Cand arbitrul a fluierat finalul, am zburat pe usa, am fugit pe strada in sort, fara tricou, dar invelit in tricolor.
Cand Romania pierdea in mod dramatic la penaltyuri impotriva Suediei, eram undeva langa Pestera Buhui, la vreo 5-6 km de Anina. N-am avut cu cine sa merg sa vad meciul, dar a doua zi, pe drumurile forestiere spre pestera, i-am intrebat pe toti cei pe care i-am intalnit scorul final. Poate a fost mai bine asa, pentru ca altfel presimt ca ar fi fost a doua oara in viata cand as fi plans pentru fotbal (prima si singura data a fost cand Steaua a pierdut cu 1-0 la Bruxelles, la Anderlecht, in 1986).
Exista oameni care cred ca fotbalul ne poate scoate din nou in strada. Exista oameni care cred ca in Romania mai poate avea un 11 redutabil, bazat pe ADN-ul “generatiei de aur”.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
10/05/2012 at 14:36
campionatul din 94 m-a prins in plina sesiune la Cluj
toate meciurile le-am vazut la televizorul din sala de lectura a caminului studentesc (au fost singurele ocazii cand am calcat acolo, marturisesc 😀 )
a fost o vara fantastica, dupa fiecare meci castigat mergeam tot caminul (cateva sute de baieti) in centru, era ca o mica revolutie, dar una plina de bucurie si entuziasm
si tin minte ca ne scaldam in fantanile arteziene din centru :)))))
a fost fain 🙂
10/05/2012 at 14:42
Meciul cu Suedia a fost ala dupa care am regretat toata viata ca exista fotbalisti ca Florin Prunea. Fara el în poarta, apogeul continua.
10/05/2012 at 14:45
@BogDan stii cum e cum “daca”… daca noi nu egalam in extremis..daca nu marcam al 2-lea gol…
10/05/2012 at 14:45
@Murgeanu pe vremea facultatii mele (1996 – 2000) nu mai existau sali de lectura in camine :))
6 Comments
Noroc ca mai sunt oameni ce cred. Altfel ce ne-ar mai ramane? Eu in 1994 vedeam toate meciurile acasa. In Bucuresti. Treceam clasa a 8-a si faceam tenis, doar in vacante. Fotbalul era jucat neorganizat, dar frumos. Asa cum vedeam la televizor ca-l juca Hagi. Tin minte ca fiecare echipa avea voie sa aiba un Hagi la mine in fata blocului. Unul singur pe teren era prea putin iar ambitiile erau prea mici.
@ab eu am fost intotdeauna ofticat ca nu sunt stangaci de picior, pt ca mi se parea ca marii fotbalisti erau toti stangaci (dupa aia descoperi ca Pele nu era, Cruyff nu era si tot asa). dar ai dreptate, important e sa crezi 🙂