Unde dispar fanii?

Cânt deja de aproape 15 ani (pe care îi împlinesc în aprilie 2019), în toți acești ani mi-am construit o plajă, mai mare sau mai mică, de susținători. Mulți, puțini, sunt fanii mei (să le spunem așa, deși îi văd mai curând ca prieteni care îmi susțin proiectele muzicale), sunt ALCHIMIȘTII mei (dacă sunteți abonați la newsletter, știți deja că acesta e alintul pentru fani) și sunt al naibii de mândru de ei. Pentru simplul motiv că fără ei nu aș fi făcut mai nimic în muzică, aș fi rămas la nivel de hobby, nu s-ar fi născut două albume și alte proiecte.

În 15 ani, au trecut mulți oameni pe la concertele mele, trebuie să recunosc, iar pe mulți îi știu deja personal, de aceea e firesc să observ că sunt momente în care unii dispar din peisaj. Nu vorbim de oameni ajunși accidental la un concert, ci de fanii serioși, care veneau la toate concertele. Și așa se naște întrebarea: unde dispar fanii atunci când încetează să vină la concerte?

E simplu și totuși complicat, pentru că fanii nu dispar pur și simplu. Mulți au venit prima oară la un concert când erau încă studenți, în 15 ani au crescut, au familii, au joburi de corporații care le mănâncă viața, nu doar timpul. Mulți dintre ei sunt fete, acum sunt femei, au copii mici, de care trebuie să aibă grijă, asta când nu muncesc. M-am distrat cu o colegă de liceu din Slobozia care a ajuns la un concert al meu prima oară în acest an și mi-a zis ceva de genul “hai, că ne-au crescut și nouă copiii mari și putem să îi lăsăm singuri și să venim să te vedem!”. la câți copii mici văd în listă, pe facebook, clar peste 10 ani va fi omor la mine la concerte! (hahahah!).

Alții sunt atât de îndrăgostiți încât nu mai au timp de altceva, sunt cazuri în care prietenului/prietenei nu îi place muzica ta și oricât de simpatic i-ai fi, tu nu ții de cald iarna și nici nu o scoți la plimbare prin parc. Unii au venit prima oară la concertul tău cu iubitul/iubita de care s-au despărțit și tu îi amintești de el/ea, deci porți ghinion! Sau, și mai rău, s-ar putea reîntâlni la tine la concert și să vezi scântei! Aici mai e o categorie specială – foste prietene ale băieților cu care am cântat sau cânt – ei s-au despărțit, și-au dat unfriend/block/treburi, dar am rămas eu cu ei în listă, ce mă fac??

Later edit: i-am neglijat pe fanii, deloc puțini, care au ales să plece în alte țări. Diaspora este scuzată!

Ultima categorie, dar cea mai importantă poate: sunt oamenii pe care poate i-am dezamăgit cândva. Cu ceva ce am făcut (sau, cine știe, ce nu am făcut!), cu ceva ce am spus, cu prestația mea de pe scenă sau de dincolo de ea. Uneori am făcut glume proaste, deplasate, știu, nu mereu știu când să mă opresc cu glumele. Poate v-am dezamăgit cu niște așteptări înșelate poate. Iar pentru aceste fapte îmi cer scuze. Aș da vina pe băutură, dar știți că nu mă omor cu ea prea tare. Nici pe vârstă, că se presupune că am devenit mai înțelept (acum să nu credeți orice…).  De fapt, îmi cer scuze că nu am avut timp mai mult pentru voi. Să stăm după concerte, să povestim, să ne vedem la cafea cu alte ocazii sau a doua zi după. Vreau doar să mă credeți că a fost o neglijență, un fragment din agitația mea, un moment când am trecut ca tornada pe lângă voi. Dar mă fac eu mare! Și dacă vreodată pot să mă revanșez, spuneți-mi în privat ce am greșit și fac tot posibilul să îndrept greșeala sau măcar să îmi cer scuze față de voi (promit să nu mă supăr sau să o iau personal).

De fapt, acest articol e pentru a spune unor oameni că mi-e tare dor de ei la concertele mele. Și că abia aștept să îi revăd. După ce cresc copiii, după ce se căsătoresc, după ce schimbă jobul care le mânca viața… Pentru oamenii care vin la concerte și susțin financiar și moral artiștii, jos pălăria!

P.S. În septembrie ne mai vedem la Ponoarele (sâmbătă, 15) și Gura Humorului (vineri, 21), iar în octombrie în București și Iași cel puțin.