Au trecut 7 ore de la deschiderea urnelor (jumătate din intervalul alocat) și peste 4 milioane de români au fost la vot. Timeline-ul meu e inundat de poze cu buletine purtând autocolante cu VOTAT din Australia (bună, Andreea!) până în Los Angeles (salut, Mugur!), de oameni care sunt observatori în București, în provincie sau în Diaspora. Pe TV, imaginile cu cozi infernale de la prima oră în toată Europa și nimeni nu se plânge. Se glumește, sunt lăsați oamenii cu copii în față, șoferii de TIR se organizează să ajungă la cele mai apropiate secții de votare.
Am fost să votez pentru că îmi place vacanța mea în Provence, shoppingul la Viena, îmi place să merg de la Marea Neagră la Atlantic fără viză, să stau câteva ore în Vaticanul catolic de câte ori merg la Roma fără să fiu catolic sau măcar credincios, să mă dau pe autostradă în Germania și să beau bere cehească. Am fost la vot pentru ca studenții mei și tinerii români să plece cu Erasmus și să își lărgească orizontul cultural și nivelul profesional. Am votat pentru că îmi plac regulile și vreau ca cei care mă reprezintă să fie în stare să contribuie la reguli eficiente pentru francezi, italieni, nemți sau români. Am votat ca și peste 2 ani să pot să înjur Guvernul, indiferent din cine e format.
Am votat și pentru cum am fost tratați după Colectiv, pentru frigul îndurat în lunile în stradă cu Ordonanța 13, pentru disprețul arătat de Dragnea, Mitralieră, Nicolicea, Ciordache sau Tăriceanu. Pentru pumnul pus în gura presei și pentru pișatul pe Diaspora. Pentru cum arată Constanța jecmănită de clica lui Mazăre, pentru elicopterul SMURD care e folosit pentru a căra senatori căcăcioși de la Suceava la București, pentru că nu mă simt reprezentat de incompetenta din fruntea țării și pentru toate momentele în care am fost sfidat de clasa conducătoare cu explicația “pentru că putem”.
Indiferent ce va ieși, vreau ca “ai mei” (nu mă refer doar la familie aici) să nu fie dezamăgiți, pentru că nu au de ce. Au fost niște mici eroi astăzi, și-au făcut datoria cu vârf și îndesat. Sper să fie punctul de inflexiune al democrației românești, în care nu mai așteptăm un Mesia, în care nu mai căutăm candidatul perfect, în care nu mai votăm răul cel mai mic, ci binele un pic mai mare. E doar prima bătălie dintr-un șir de patru, una mai importantă ca cealaltă. Să nu vă sfiiți să îi criticați pe cei care i-ați votat peste 1, 2 sau 10 ani, așa funcționează democrația, tu, alegătorule, ai dreptul să îl tragi la răspundere pe cel care te reprezintă.
Și mai vreau să vă spun că sunt mândru de voi, indiferent cât pot ei să fure.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
