Scriam ieri de ce sunt cel mai potrivit sa fiu blogger official la evenimentele de lansare a Cluj Arena. In episodul doi al seriei “Vreau sa fiu blogger oficial la Cluj Arena”, va voi povesti despre 1) ce cred eu ca înseamna pentru orasul Cluj construirea Cluj Arena si 2) ce asteptari am de la festivitatile de inaugurare.
Clujul este, cel putin pentru mine, de departe cel mai important oras al tarii, dupa Bucuresti si cand spun asta nu vreau sa jignesc cumva orase ca Iasi, Constanta, Brasov sau Timisoara. La nivel economic, cultural si social, Clujul e “capitala nenumita” a Transilvaniei. Uitati-va la numarul de evenimente politice, sociale si culturale care se petrec aici, la polarizarea economica pe care o determina Clujul. Si orice oras important are nevoie de o arena serioasa si nu doar pentru fotbal, desi daca ma gandesc la traditia Universitatii Cluj (club infiintat in 1919) si la performantele obtinute in perioada recenta de CFR Cluj, doar astea ar fi 2 argumente suficiente. Dar o arena inseamna si o locatie pentru concerte serioase – de cate ori nu am injurat lipsa unei arene ce ne-a impiedicat sa vedem concertele unor trupe care altfel nu se pot manifesta (U2 e primul exemplu care imi vine in minte)?
Cat despre asteptarile pe care le am de la festivitatile de inaugurare (click aici pentru programul complet), aici e simplu. Scorpions vor ramane intotdeauna Scorpions, iar ca o preferinta personala, Clujul muzical inseamna Semnal M inca din vremea lui Iuliu Merca, unul din cei mai mari muzicieni romani, care sigur bea o palinca undeva acolo sus, la o masa cu umbra, cu un alt clujean – Teo Peter.
Ma astept sa vad o sarbatoare, oameni mandri de stadionul orasului lor, cunoscatori de muzica buna, oameni care au crescut cu Scorpions si Smokie, pusti care au auzit de la parinti despre ei. Ma astept sa vad si oameni care nu au treaba cu fotbalul, pentru ca o arena inseamna mai mult decat atat. Mult mai mult. Inseamna civilizatie. Normalitate. Ne vedem la Cluj!
P.S. Vreau sa va mai spun,asa, in afara concursului si cadrului legal, ce mai astept eu personal de la week-end-ul la Cluj: sa beau o tuica cu juriul – Dan si Alina&Zicu 🙂
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
1 Comment
deci ne vedem la cluuuuj! 😀