Dacă în primul episod am povestit despre Larnaca și Nicosia, azi vorbim despre Cipru și ca destinație pentru plajă, baie, nisip și alte cele. Ayia Napa e fix ce cauți și asta mi-a spus toată lumea pe facebook că trebuie să vizitez. Sunt resorturi, sunt parcuri acvatice, plaje cu nisip alb (la Nissi Beach Bay e tare frumos, recunosc eu, care nu mă omor după plajă). Plin de români și moldoveni, auzi românește la tot pasul, dar și ruși/ucraineni (nu deosebesc cele două limbi). Am vizitat o prietenă în resortul NissiBlu, arată foarte bine, recunosc, dar nu e tipul meu de vacanță. Pare o zonă mai de tineret, așa, comparativ cu Proteras (situat un pic mai la nord), care e mai liniștit din câte am reușit să ghicesc. Apa devine albastră aici, dar the best was yet to come în privința asta.
Profitând de faptul că prietenii italieni au închiriat mașină pentru a vedea cât mai multe în Cipru, am plecat în explorat locuri. Mă rog, ne-am oprit să mâncăm de prânz (unii din noi, Claudio era încă la micul dejun, după o noapte mai lungă și mai dificilă). Am mâncat la o tavernă lângă un muzeu în aer liber de sculpturi, pe numele lui din buletin Ayia Napa International Sculpture Park. Eu musaca, colegii niște fructe de mare, bun, nimic de zis, și în continuare decent la preț.
Sea Caves a fost prima oprire și, Dumnezeule Mare, e un loc spectaculos și o priveliște de neuitat! Albastrul mării e una din cele mai frumoase culori întâlnite vreodată și nici o poză a mea cu telefonul nu poate să o descrie corect. După cum îi spune și numele, sunt câteva peșteri/grote chiar în mal, la care se ajunge însă doar din apă. Dar au fost mai mulți tineri acolo ce nu s-au dat în lături de la a sări în apă. Punctul de belvedere era plin și de doamne și domnișoare instagramerițe gata de sacrificiul suprem pentru un instantaneu bine realizat de parteneri sau vreun trecător. Se vede foarte bine de aici Cape Greco, dar nu aveam prea mult timp, așa că ne-am mulțumit cu câteva poze de la distanță, dar clar e de făcut drumeții pe acolo. Există și un parc natural, dar câte să vezi într-o după-amiază… Plus că eram cu italieni, care voiau și ei o cafea, ceea ce am făcut în Protaras, la o terasă liniștită (ca mai tot în jur) pe o faleză înaltă, la doi pași de mare.
Igor, Giuseppe și Claudio voiau și ei în partea turcească, așa că la drum. Am plătit asigurare turcească (cea cipriotă nu era de ajuns) la vamă și am încercat să intrăm la Varosha, orașul-fantomă. Nope, pază militară, doi băieți cu Kalașnikov care nu vorbesc engleză, gard, sârmă ghimpată. Așa că mergem la Famagusta, oraș ce îmi era cunoscut prin Anorthosis, echipa de fotbal (nea Puiu Iordănescu a fost antrenor aici, 1990-1992), care oricum joacă din 1974 în Larnaca (n.a. 1974 – anul invaziei turcești). Nici nu mi-am imaginat cât de mare era cetatea Famagusta, care în Evul Mediu era principalul port al insulei, pe aici intrau bunurile venite pe Drumul Mătăsii, din Orient.
Am parcat lângă Poarta Mării și am pornit spre centru, de unde răzbătea larmă mare. Era 1 iunie și în piața centrală era petrecere mare, cu dansuri, cu formații ce cântau, cu lume multă. Evident, Catedrala Sf. Nicolae, construită undeva în sec. XIV, a fost și ea convertită la islam și este acum moscheea Lala Mustafa Pasha, la fel cum biserica Sf. Petru și Pavel este moscheea Sinan Pasha. Circuitul religiei în natură… Ne-am descălțat și am intrat în moscheea gotică preț de câteva minute, prilej pentru Claudio să dispară, ceea ce ne-a panicat un pic. L-am regăsit la mașină, ne-am cocoțat pe zidul cetății și am făcut câteva poze, la asfințitul soarelui.
Am alergat noi și până la Salamis (Salamina), orașul grecesc distrus de cutremure și invazia arabă, dar era deja închis, așa că am aruncat un ochi peste gard, zărind câteva coloane. Masa de seară a fost, de departe, cea mai exotică, într-un sat, İnönü, la o terasă găsită de Igor pe net (avea 14 reviewuri). O singură masă liberă, de 4 persoane (semn), gazde care nu vorbeau o boabă engleză. Dar pentru 55 de euro, am mâncat toți patru până când i-am spus puștiului care ne servea că murim cu zile dacă mai înghițim ceva. Tot felul de carne, humus, legume, plus desert, probabil cea mai bună masă din Cipru. Apoi prietenii italieni m-au debarcat în Larnaca, după cea mai frumoasă zi din Cipru. Clar pe coasta estică trebuie să mă întorc, mai sunt atâtea de văzut.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
