
Oricum ne doream, și eu, și Sorin, să mutăm folkul în locuri mai prietenoase, mai propice stilului nostru de spectacol. După ce s-a întâmplat acum fix o săptămână, mă îndoiesc că îl mai conving vreodată pe Sorin să intre în vreo pivniță de București, cu fum și clor la pahar. De altfel, dată fiind absența mea din peisajul muzical bucureștean încă de prin iunie, cred că realizați că “simțim la fel”, vorba cântecului.
Am început la Iași și a fost atât de bine încât am prins un pic de curaj să încercăm să avem o alchimie multiplicată. Vorbeam cu Ștefania de un spectacol la Botoșani de mai multă vreme, așa că am început cu orașul ei. Apoi, ne-am gândit că ar fi normal ca Sorin să lanseze Umor deeprimat și la el acasă, la Gura Humorului. În plus, pe 28 noiembrie este și Ziua Bucovinei, mă știți că sunt atașat de zonă, nu cred că se putea mai bine aleasă data. Nu în ultimul rând, mi-a rămas gândul serios la Ciocănești după vizita din vară și știți că dacă eu promit să mă întorc undeva, mă cam țin de promisiuni. Nu de alta, dar mai am de vizitat mina turistică de la Oița 9 (de plutărit nu cred că e cazul de data aceasta).
Concluzionând, iată datele celor trei spectacole pe care le vom susține în formula Sorin Poclitaru, Ștefania Iacob, Marius Matache:
Incercăm pe cât posibil să ajungem cu Alchimia și în alte orașe, nu va fi ușor, nu vă gândiți că instituțiile de cultură se înghesuie să susțină actul cultural. De aceea, avem nevoie de ajutorul vostru, al oamenilor care apreciați ce facem noi pe scenă, pentru că NOI nu existăm fără VOI.
P.S. Fiind weekend prelungit probabil (urmează 1 decembrie, pe 30 noiembrie e Sf. Andrei), dacă cineva dorește să meargă să facă o vacanță de câteva zile în Bucovina, ofer transport gratuit până în zonă. Mergeți cu artistul.
P.P.S. Dacă vreți să fiți la curent cu concertele mele, dați subscribe evenimentelor de pe pagina mea de facebook.
[…] egzamplă, uite că ajunge cu spectacolul Alchimia toamnei în Moldova, după programul de mai jos. Eu vă recomand să mergeți să vedeți ce prostii fac […]
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
3 Comments
M-ai anticipat ! Vroiam sa-ti fac o surpriza si sa ne intalnim la Botosani , dar se pare ca nu are rost sa merg eu singur cu trenul si tu singur cu masina, asa ca in cazul in care chiar ai loc pentru un camarad de drum pe care sa-l folosesti si ca sofer pentru a fi tu odihnit, de la Focsani- omulvaly – se poate alatura!
@Vali Oricum ne vedem, sa iti dau castile deci…:)