Am scris despre implicațiile pandemiei de coronavirus pentru artiști mai mult din instinct, vorbind cu câțiva colegi care ar fi trebuit să cânte în luna martie. Să fii artist în vremea coronavirus clar nu e ușor și o să vă exemplific cu calcule pe propria piele.
În 2018 și 2019, am câștigat, în medie, cam 2500 de lei/lună din reprezentațiile live. Știu, nu e mult, unii câștigă dublu la un concert, dar na, folk, atât s-a putut. Prin comparație, în 2020 am câștigat din muzică aprox. 2200 de lei. Iar estimările celor de la iabilet.ro sunt că primele concerte vor fi undeva după Paște cel mai devreme. Pentru că, asta e, în martie nu se cântă, dar și să pui ceva în aprilie e riscant, că nu știi cum vor evolua lucrurile. Cum îți trebuie și un pic de timp să promovezi evenimentul, clar că vine luna mai.
Așadar, care ar fi alternativele unui artist? Drepturile de autor generate de difuzările radio și online sunt mai degrabă simbolice la folk, deci nici acestea nu sunt niște surse viabile. Discuri fizice vândute la distanță nu e mai pune problema (Alchimie e apărut acum 4 ani, Ninsorium încă nu există fizic, am demarat procedurile, dar mai durează).
Sigur mai țineți minte că Alchimie a avut parte de o campanie de crowdfunding, pionier în muzica românească prin faptul că a fost primul pe propria platformă. Am învățat un lucru esențial acolo: comunitatea este sensul existenței mele ca artist, interacțiunea cu ea este vitală.
Ce am eu de oferit comunității în acest moment delicat, în care nu pot cânta? Păi am un album în format digital, Ninsorium, care abia așteaptă să ajungă la oameni. Așa că m-am apucat de studiat prin vecini ce instrumente de parteneriat mai există pentru artiști. Și astfel am identificat două: Patreon și OnlyFans. Patreon au fost primii, intermediază un parteneriat între artiști și fanii lor, aceștia din urmă plătind un abonament lunar și pentru care primesc conținut original, recompense în forme variate etc. OnlyFans sunt mult mai flexibili la conținut, de aceea e folosit de actrițe din industria pentru adulți, dar momentan nu m-am înțeles cu ei cu validarea contului, comisionul e mai mare etc.
Așa că, doamnelor și domnilor, iată Marius Matache pe Patreon. Practic, cu abonamentul de bază primiți albumul în format digital în avans față de lansarea oficială, plus niște concerte online (unul pe lună) via YouTube și platformă, exclusiv pentru abonați. Adică stați acasă și vedeți un concert de 90 de minute care nu are loc în club ci, cel mai probabil, la mine în sufragerie. Cumva, rezolvăm și problema de a nu putea ajunge în toate orașele unde am fani.
Pentru abonamentele mai mari, recompensele sunt mai consistente (de ex., dacă mențineți abonamentul minim 6 luni, primiți albumul cu autograf înainte de lansare), dar vă las să le descoperiți pe platformă.
Știu, o să pară ciudat pentru mulți, mai ales pentru cei mai în vârstă și mai puțin familiarizați cu fenomenul cultural urban. În vest, fenomenul este foarte popular, artiștii cu o plajă de fani mare câștigă sume respectabile din astfel de conturi (Maitland Ward, fostă vedetă Disney și actualmente în industria pentru adulți are câteva mii de abonați care plătesc 3 euro pe lună).
Așa cum la campania de crowdfunding am avut prieteni care nu au contribuit, dar au venit la lansare, au cumpărat discuri, merchandising etc. Dacă aveți nevoie de explicații, nu ezitați să le cereți. Știu că poate preferați să contribuiți lunar la cauze umanitare (și eu sunt abonat la Dăruiește Viață, de ex., plus susțin punctual alte inițiative) și nimeni nu vă va trage la răspundere pentru acest lucru. Experimentăm, vedem cum merge, poate dau idei altor colegi de breaslă (m-au sunat extrem de mulți după campania de crowdfunding, de aceea am și scris articolul pe blog, cu toate detaliile). Primul pas e să aruncați un ochi pe Patreon.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.

Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!