Jurnal de concert in lectura autorului (7): Costinesti

Acum o saptamana anuntam ca mai mergem o data la mare, la Costinesti, la invitatia Uniunii Studentilor din Romania. Am plecat devreme, pentru a evita aglomeratia tipica pentru o zi de vineri, cu toata lumea plecand la mare. Astfel ca, dupa cateva mici opriri in Constanta, pentru rezolvat diverse, pe la ora 13 ne cazam la Costinesti.

Am mancat, ne-am odihnit putin, apoi am mers pe plaja, pe care am gasit-o mai mult decat plina. Dar imaginea a fost destul de ciudata. Costinesti-ul nu mai e demult “statiunea tineretului”, desi studentii continua sa vina aici. Nici reduta muzicii de calitate nu mai e demult, desi muzica duduie pe plaja. Daca acum 25 de ani, plaja era locul unde, la Radio Vacanta, puteai asculta Led Zeppellin sau van Halen, acum te poti “delecta” cu bumtzi-bumtzi, ca asta e la moda. Vorba unei piese din acele vremuri “Moda vine, moda trece, e schimbatoare…“.

Pe plaja arhiplina, de nu aveai unde sa asterni o batista, necum un cearsaf, ma gandeam ca topless-ul trebuie interzis in randul minorilor.  Nu vreau sa par vreun pudibond, chiar nu sunt, dar trebuie sa stii de ce o faci, nu doar pentru ca toata lumea o face. Prostul-gust, fitzele, impresiile, figurile sunt si ele acasa. Lanturi de priponit vaca la gat, silicoane si botox in exces. Gunoaie aruncate aiurea, desi tomberoane pentru colectare selectiva sunt la fiecare 50 de m. Pacat de apa, de valuri…

Concertul s-a tinut la White Horse, o locatie ce imi e tare draga. Mai ales datorita lui Catalin, omul care se incapataneaza sa pastreze muzica folk si rock in Costinesti, pentru ca fara White Horse, ar fi disparut complet. Si unde, la doar cativa pasi de Teatrul de Vara, unde pe vremuri cantau Iris sau Semnal M si unde acum canta Vali Vijelie si alti….artisti. Incet-incet, White Horse a inceput sa se umple, iar la ora 22, ora concertului, era aproape plina. Pana sa ne apucam noi de cantat, doi domni din Resita au deschis balul cu cate 4-5 piese fiecare. Apoi ne-am apucat de treaba, asa cum ne-am priceput noi mai bine. E drept, am avut parte si de un sunet cum mi-as dori sa avem de fiecare data. Astfel ca nici nu ne-am dat seama ca e aproape 12 (ora la care trebuia sa terminam). Au fost si piesele noastre, si cover-urile pe care le cantam in mod constant, si cantat cu publicul, si glumite. Iar studentimea, majoritara pe terasa, ne-a sustinut calduros si nu ne-a lasat sa plecam fara un bis patriotic care devine obicei – Treceti batalioane romane Carpatii si Fie sa renasca.

Eu am trecut la somn, lasandu-i pe Radu si Alex sa se bucure de ultima zi lunga de vara la malul marii. Urma sa ne trezim dimineata, la 7, pentru a pleca spre Brasov. Calatorului ii sade bine cu drumul, iar artistului pe scena.

A fost concertul de adio de la o vara tare frumoasa.