Povesti din #cantonament (Ep. 1)

Primul cantonament la 34 de ani nu e neaparat ceva de lauda pentru cineva care pretinde ca iubeste sportul. E semn ca n-ai facut nici un sport la nivel serios (nu de performanta, aia e altceva). Sau poate tocmai asta e faptul remarcabil sau, daca vreti, exercitiul de vointa – sa ai curajul sa te implici in ceva care stii ca nu iti e la indemana, dar care stii ca e bine pentru tine (n.a. aceasta fraza va avea o cu totul alta insemnatate un pic mai tarziu, veti vedea in articolul despre “vorbitorii” din Cantonament).

Uite asa mi-am luat eu inima in dinti si am zis “Da” invitatiei lui Bogdan Antohe de a participa la cantonamentul de la Predeal, desi informatiile oferite initial nu erau foarte incurajatoare pentru un atlet de calibrul meu. Si in felul asta cred ca m-am integrat perfect in motto-ul Smart Atletic: Sport is for everyone (Sportul e pentru toata lumea).

Daca vineri a fost o zi dedicata socializarii si informarilor, sambata dimineata ne-am trezit si primul lucru oficial (spalatul pe dinti nu e proba olimpica) a fost o alergare/miscare prin padure (unii vreo 4 km, altii mai mult, fiecare cat a putut). Mai taras, mai grapis, am reusit sa parcurg cei 4 km si va asigur ca mi-a prins tare bine, cu toate ca a fost cea mai lunga alergare a mea din ultimii 20 de ani.

Dupa alergare, mic dejun si dush (fiecare in ordinea pe care a dorit-o si reusit-o), am trecut la lucrul in panel, iar pe baza prezentarii lui Vlad Stoica, prima concluzie a fost ca in 2012 sunt multe actiuni pe care Smart Atletic le organizeaza (direct sau in parteneriat) si in care social media isi gaseste locul, fie ca instrument de promovare, fie prin implicarea directa a oamenilor (sunt multi oameni pasionati de bicicleta, de inot, de alergare sau fotbal in online-ul romanesc, nu degeaba au fost 5 echipe la Triatlonul de la Mamaia din toamna). Printre evenimente se numara mai multe variante de triatlon, o cupa de fotbal, Masters-ul de polo, maratonul international de la Bucuresti, dar si un semimaraton. Cu programul complet voi reveni la momentul oportun.

Urmatorul speaker e tipul de persoana care imi declanseaza emotii incredibile si amintiri pe care nu credeam ca le mai am. Campioana olimpica la Los Angeles in 1984 (eu aveam 7 ani neimpliniti pe atunci – despre prima olimpiada de care imi amintesc intr-un articol separat) in proba de schif simplu, Valeria Racila este o persoana pe care as asculta-o precum ascultau copiii pe vremea mea povestile la radio sau pe vreun pick-up. Sa porti tricoul tarii si iti cante imnul mi se par cele mai onorante intamplari de care poti avea parte, iar sa fii campion olimpic este, in mintea mea, apogeul pentru o cariera sportiva si garantia ca esti superior muritorilor de rand. Dar la fel de important este ca atunci cand iti inchei cariera sa nu dispari complet, ci sa ramai implicat in viata comunitatii ca antrenor, manager sau pur si simplu diseminator al spiritului sportiv. Doamna Valeria Racila se incadreaza perfect in a 2-a si a 3-a ipostaza, chiar daca domeniul de activitate nu mai e canotajul, ci Bucharest Running Club, principalul organizator al maratonului de la Bucuresti.

Inchei aici prima parte a povestilor din cantonament, dar promit sa revin cu partea a II-a cat mai curand posibil.