Viking de Dambovita

In program la Toamnă la Voroneț

10/10/2013 Comments (4) Blog

Toamnă la Voroneț

Nu știu ce aș mai putea spune despre Gura Humorului și nu am spus deja. E unul din locurile unde mă simt bine, unde mă simt acasă. Nu credeam însă că o să ajung să îmi petrec și aniversarea acolo sau cel puțin nu plănuisem să se întâmple așa. Doar că lucrurile nu se întâmplă mereu așa cum vrem noi. Eu și Sorin plănuim să aducem bloggeri în Bucovina din 2011, de când cu descălecatul bloggerilor la festivalul Ziua de Mâine. Dar de fiecare dată a lipsit câte ceva. Uneori puțin, foarte puțin.

Toamnă la Voroneț e un festival de cursă lungă, de tradiție cum se spune la cartea de jurnalism, organizându-se neîntrerupt din 1981. Este un festival de film documentar, diaporamă și fotografie, pornit de la un festival al cinecluburilor – interjudeţean şi apoi naţional și devenit în timp un festival internaţional. De-a lungul celor peste 30 de ani de existență, festivalul a avut ca invitați cineaști români de primă mână, printre care Geo Saizescu, Tudor Caranfil, Stere Gulea sau Nicolae Corjos. Din anul 2009, marele premiu al festivalului este însoțit de un trofeu realizat de artistul ieșean Lucian Smău.

Și dacă n-ați văzut încă legătura între primele două paragrafe, v-o spun eu imediat: 6 bloggeri mari, calfe și zidari, vor participa în acest an în perioada 25-27 octombrie la Festivalul Toamnă la Voroneț. În perioada 22-26 octombrie are loc Caravana Filmului Românesc, ce va include mai multe proiecții de film, atât “clasice” ale cinematografiei, cât și filme apărute recent. Programul proiecțiilor ce vor putea fi urmărite la Gura Humorului este următorul:

Marti, 22 octombrie 2013

  • 10,00 – 11,30; 12,00 – 13,30 – Veronica, regia Elisabeta Bostan;
  • 16,00 – 17,30 – Declarație de dragoste, regia Nicolae Corjos;
  • 18,00 – 19,30 – Columna, regia Mircea Drăgan

Miecuri, 23 octombrie 2012

  • 10,00 – 11, 30, 12,00 – 13,30 – Amintiri din copilărie, regia Elisabeta Bostan;
  • 16,00 – 17,30 – Titanic Vals, regia Paul Călinescu

Joi, 24 octombrie 2013

  • 10,00 – 11,30 – Ștefan cel Mare, regia Mircea Drăgan;
  • 12,00 – 13,30 – Tinerețe fără bătrânețe, regia Elisabeta Bostan;
  • 18,00 – 19,30 – Proiecţie extraordinară a filmului Promisiuni; invitaţi de onoare: Elisabeta Bostan, Mircea Diaconu şi Laurenţiu Damian;
  • 20,00 – 21,30 – Proiecţie film artistic: Când se lasă seara peste Bucureşti, regia Corneliu Porumboiu.

Vineri, 25 octombrie

19,00 – 21,00 – Proiecţie extraordinară a filmului Campioana; invitaţi de onoare: Elisabeta Bostan, Mircea Diaconu şi Laurenţiu Damian;

Sâmbătă, 26 octombrie

19,00 – 21,00 – Proiecţie film artistic: Sunt o babă comunistă, regia Stere Gulea.

Cam atât pentru primele informații legate de festival. Evident că fiind în zonă nu vom rata ocazia unui concert, dar despre asta, într-un articol următor, când vă anunț și programul concursului Toamnă la Voroneț, deci rămâneți pe recepție.

Organizatorii Festivalului „Toamnă la Voroneţ” sunt Primăria Oraşului Gura Humorului, prin cele două instituţii de cultură, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina şiCasa Orăşenească de culturăConsiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”.

4 Responses to Toamnă la Voroneț

  1. Frumos. Aveam impresia că a trecut. Mulţumesc pentru informare

  2. Make says:

    @George Sauciuc daca esti din zona, poate ne vedem la festival si mai schimbam o vorba-doua 🙂

  3. […] Toamna la Voroneţ… […]

  4. […] săptămâna trecută povesteam despre filmele ce urmează a fi proiectate la Gura Humorului în perioada 22-26 octombrie în […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *