Într-o perioadă extrem de dificilă pentru societatea românească, dată fiind pandemia cu care ne luptăm de 9 luni deja, iată că niște oameni harnici reușesc (pe fondul unor cifre mult mai blânde ale infectărilor la nivel local) să pună la […]
Într-o perioadă extrem de dificilă pentru societatea românească, dată fiind pandemia cu care ne luptăm de 9 luni deja, iată că niște oameni harnici reușesc (pe fondul unor cifre mult mai blânde ale infectărilor la nivel local) să pună la […]
Știți cum e treaba aia că atunci când eu mă duc la Cluj, prietenul meu clujean Dan Ciulea vine în București? Exact așa, cu singura diferență că sâmbătă am stabilit noi să ne și vedem. Unde? Păi în Parcul Izvor, […]
HeyDay este un festival destinat trupelor tribute, asemeni celebrului GlastonBudget din Marea Britanie și, după experiența simpatică de spectator de anul trecut, m-am gândit ca în 2017 să încerc o altă ipostază: aceea de artist tribute (să scuzați că nu […]
UPDATE: Conform anunțului organizatorilor, iată ce rămâne din festival și unde Vineri, 3 iulie, va avea loc warm-up party-ul oficial, în clubul Silver Church, alături de toboșarul Mike Terrana (Tarja Turunen, Axel Rudi Pell) și trupa sa cărora li se […]
Ca în fiecare an, Festivalul Internațional JAZZ™ 2015 oferă o serie de recitaluri importante în cele 3 zile de festival din Piața Operei din Timișoara. Mă bucur că, în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană 2021, Timișoara reușește să aducă […]
Filmul românesc este invitatul special al acestei săptămâni la Lisabona, prin Festa do Cinema Romeno, organizat de Institutul Cultural Român și IndieLisboa – Associacao Cultural (sunt convins că nu trebuie să traduc titlurile originale). Și m-am bucurat sincer să văd sala de […]
Dacă vă numărați printre cititorii fideli ai acestui blog, știți cât de mult iubesc Alba Iulia și lucrurile minunate care se întâmplă acolo. De la cetatea care arată fantastic la evenimentele culturale numeroase (jazz, teatru, Dilema Veche, folclor etc.) și […]
Dacă sunteți prin Cluj în perioada 23-25 octombrie (sau dacă vă faceți drum special), vă anunț că are loc la Casa de Cultură a Studenților Cluj International Jazz Festival. Fiecare zi de festival are un invitat de marcă, după cum […]
Unii încearcă să fabrice o deltă în mijlocul Bucureștiului, uitând să țină cont tocmai de ce este o deltă din punct de vedere geografic (cred că aș fi putut spune geomorfologic, dar nu sunt sigur). Poate simbolic, alți oameni aduc, […]