
Când m-a sunat Gabriela să vin la Festivalul de Incluziune și Sport de la Gura Humorului am zis că mă cheamă să bag niște placaje cu copiii de la CSS Gura Humorului. Dar m-a liniștit repede, că doar par eligibil pentru rugby și mă vrea pentru a condimenta festivalul cu un pic de muzică. Nu de alta, dar pe mine mă dor toate și fără rugby!
Astfel că am avut două zile de activități în Bucovina. În prima zi am fost în foc continuu cu grupurile de copii care veneau în valuri. Am cântat împreună – eu Pseudofabula, Țestoasa, Bucovina (că doar eram în inima ei!), ei de-ale copilăriei (mi-am adus aminte și eu E-o lume minunată, ba chiar am cântat-o și la chitară!). În 4 ore nu am stat prea mult degeaba, doar pe final, când am dat “la bețe” cu câțiva copii ucraineni. Ce mi-a rămas cumva în minte și mai ales în suflet au fost imaginile cât 1000 de cuvinte de pe fețele copiilor: uneori triști, alteori veseli, cu priviri pierdute, îndurerate sau chiar sugerând unele probleme medicale. Și m-a făcut să mă gândesc că parcă nu facem suficient pentru viitorul României, iar astfel de ocazii sunt niște mici picături de nectar pentru sufletele și mințile lor.
A doua zi seara a fost (teoretic) rândul celor mari să cânte cu mine. Dar, spre bucuria mea și în ciuda ploii nesuferite și intense, foișorul din Ariniș a găzduit părinți și copii ce s-au înghesuit pe bănci sau în picioare și au cântat cu mine toate piesele cu ploaie și glumele din cântecele mele. Am început mai devreme, că lumea era deja acolo pe la 19.30 și până la 21.00 când au pornit fântânile arteziene cu muzici și lumini care sunt cea mai “proaspătă” atracție din Humor.
Festivalul de Incluziune și Sport face parte din proiectul „Pași spre incluziune”, derulat de Fundația Te Aud România și finanțat prin programul Efectiv Civic, dezvoltat de FDSC – Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu RAF – Romanian-American Foundation. Și vă las cu câteva poze, să vedeți ce ne-am distrat.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!