Pentru ca am avut semnale pozitive ca urmare a povestilor despre sport, fie ca a fost vorba fotbal (aici, aici si aici) sau baschet, m-am gandit ca ar trebui sa mai povestim pe tema. Iar la petrecerea de lansare a Zonga de aseara, povestind cu o domnisoara foarte simpatica despre una si alta, am ajuns la handbal. Dap, sportul ala in care Romania are 4 titluri mondiale si 4 medalii olimpice (1 de argint si 3 de bronz). Si cum interlocutoarea era fosta practicanta si dezamagita ca lumea nu (mai) vorbeste despre handbal, am inceput sa depanam amintiri. Despre marii handbalisti ai Romaniei – Gheorghe Gruia, Stefan Birtalan, Vasile Stanga, Cristian Gatu. Si, slava Domnului, ca handbalul romanesc are multe povesti de spus.
Dar povestea de azi se refera la ultima medalie castigata de handbalul masculin romanesc. Se intampla in 1990, in Cehoslovacia, la Campionatele Mondiale. Imi amintesc de parca era ieri echipa Romaniei, de fapt corect ar fi spus mare parte din lotul Romaniei.
- Portar Alexandru Buligan;
- extrema stanga Costica Neagu (un oltean mic, vanjos si cu mustata),
- extrema dreapta Dumitru Berbece,
- pivot Ion Mocanu,
- coordonator de joc Alexandru Ghimes, probabil ultimul jucator roman din speta lui Cristian Gatu, capabil sa dea pase absolut geniale;
- inter dreapta Marian Dumitru,
- inter stanga un alt “mustacios” Cristi Zaharia;
- fie inter stanga, fie coordonator Maricel Voinea (inventatorul celebrului “efect Voinea”);
- “centru” pe faza de aparare Rudi Prisacaru, unul din cei mai buni aparatori la acel campionat;
- tot inter dreapta Robert Licu, de asemenea un inter tanar, dar care avea sa devina jucator de baza al nationalei.
- Antrenori Cornel Otelea (primul handbalist triplu campion mondial, prima oara la handbal in 11 si de 2 ori la handbal in 7), Stefan Orban si Barbu Alexiu, medicul echipei.
Am fost singura echipa care a batut Suedia, echipa care avea sa devina campioana mondiala (primul titlu dintr-o serie impresionanta de medalii la europene, mondiale si olimpice), printr-un gol marcat in ultima secunda de Maricel Voinea. Din pacate, youtube nu contine imagini de la acele mondiale, asa ca ramanem la informatia scrisa. Povestile sportului vor continua.
Ți-a plăcut? Dă mai departe!
03/02/2012 at 14:45
@Marius au si articole ceva in genul celor care le faci si tu 😉 cu performante ale Romaniei sau ale romanilor in diferite sporturi, insa sunt facute mai mult ca sa fie acolo…
03/02/2012 at 16:08
Fabulos meciul cu Suedia. L-am vazut pe un tv sport alb-negru (ce naiba, eram în 90), dar mi-a ramas întiparit în minte. Atunci am avut „o echipa”. Acum, nu mai avem nici macar jucatori.
03/02/2012 at 16:14
@Andrei – cand ai cate 2 interi pe post de valoarea celor de atunci (Dumitru si Licu, respectiv Maricel Voinea si Cristi Zaharia), un portar ca Buligan, un centru ca Ghimes si extreme de forta ca Berbece (tin minte ca el batea 7 m si se cutremura poarta) si Neagu, greu sa nu pui probleme.
15/04/2014 at 14:21
[…] Sunt stelist, iar apartenența vine, ca în 99% din cazuri, din familie. Când toți cei din jur aparțin unei familii sportive, doar un gest de frondă al copilului poate produce mutații suportericești (taci că intrăm în genetică deja). Iar spiritul roș-albastru se aplica, în anii ’80, aproape implicit, tuturor competițiilor în care sportivii și echipele clubului erau implicate. Sau, mai simplu spus, țineam cu Steaua și la handbal, și la baschet, și la rugby, și la orice vă mai trece prin cap și avea clubul echipă atunci. Lipiciul pentru handbal vine și el tot din familie, tata fiind, în urmă cu mulți ani, arbitru (divizia B) și antrenor de handbal feminin. La intersecția celor două planuri (stelism și handbal) stătea echipa ce îi avea în componență pe Ștefan Birtalan, Cezar Drăgăniță, Nicolae Munteanu, Adrian Ghimeș, Vasile Stângă, Dumitru Berbece, Marian Dumitru, Aurel Stângă. Ei alcătuiau și scheletul echipei naționale de handbal, ce a câștigat ultimele medalii importante ale handbalului românesc românesc: două medalii de bronz la Jocurile Olimpice (Moscova 1980, Los Angeles 1984) și bronzul mondial din Cehoslovacia din 1990 (despre care am scris aici). […]
04/06/2014 at 17:00
[…] îmi place să spun, istoria are un simț al umorului aparte, iar azi rolurile s-au inversat. De la ultima medalie a handbalului masculin românesc, Franța a câștigat 4 titluri mondiale și 3 titluri […]
15/10/2015 at 18:47
Cred ca ati omis un alt stelist – Paul Cicu, juca pivot si la vremea aceea avea doar 22 ani. Probabil alaturi de Robert Licu(21 ani in 1990)ar fi putut sa mai joace multi ani handbal pentru culorile Romaniei…dar istoria handbalului romanesc s-a frant in anii 90, cel putin pentru handbalul masculin
13 Comments
Fara un oltean in echipa, nici nu aveau cum sa ajunga pana acolo :))
decat pe traditionale site-uri de stiri sportive, mai bine pe MariusMatache,ro, mult mai bine 🙂 e o calitate aparte aici 😀
Merci, Dragos 🙂 Site-urile de sport dau stiri, eu scriu povesti 🙂