Jonah Lomu

Ultimul haka al lui Jonah Lomu

Rugby Galerie

Sportivii: profesioniști sau patrioți?

22/12/2015 Comments (1) Sport

Virgil Stănescu: interviul

Virgil Stănescu e tipul de om care te fascinează de la prima întâlnire. Prin naturalețe, prin pasiunea cu care vorbește despre baschet, prin realismul cu care managerul Virgil Stănescu privește realitățile din baschetul actual. Dar trebuie să recunosc că mi-am dorit acest interviu cu mult înainte să îl cunosc, pentru că eram intrigat, în cel mai bun mod posibil, de ceea ce vedeam la secția de baschet a clubului Steaua. Reality-show la unul din canalele de sport, parteneriate cu două cluburi private pentru copii și juniori, foarte mulți sponsori atrași și un wildcard de participare în Eurocup, toate acestea au fost argumentele care m-au determinat să vreau să îl am ca invitat în seria de interviuri cu foști mari sportivi ai României.

Virgil Stanescu 3Ca jucător, a avut parte de experiențe extrem de variate – campionatul colegiilor americane NCAA, campionate puternice din țări europene precum Italia, Germania, Belgia, Turcia sau Rusia și până în exoticul și îndepărtatul Kuweit. Virgil Stănescu a fost căpitan al echipei naționale a României timp de 10 ani și de 5 ori declarat cel mai bun jucător român al anului.

Când a venit momentul retragerii, a știut foarte bine ce drum vrea să urmeze, cel al managementului sportiv, mai ales că acesta perioada colegiul american i-a adus o diplomă in management. A pornit de jos, aș spune, preluând Steaua într-un moment dificil, clubul aflându-se în liga secundă. Știe că nu e un drum ușor, la fel cum știe că rezultatele nu apar peste noapte.

Dincolo de alte descrieri oficiale, e un familist convins și are un respect deosebit pentru ceea ce înseamnă istoria și tradiția unui club de talia Stelei. Mie nu îmi rămâne decât să vă invit la un meci al Steaua CSM Eximbank București și să îl descoperiți, de-a lungul celor 9 întrebări, pe Virgil Stănescu.

  1. Virgil, ce e în sufletul unui sportiv în momentul în care trebuie să renunțe la sportul de performanță? E greu să renunți?

E foarte greu să renunți, schimbi fotoliul comod și toate lucrurile bune care vin odată cu el și te muți pe un taburet. Foarte mulți trăiesc cu impresia că ies la pensie după sportul de performanță ceea ce e total greșit. De fapt, rămâi șomer, iar acesta e un prag foarte greu de trecut dacă nu ai un plan de rezervă. În cazul meu, lucrurile s-au petrecut mai lin, pentru că am știut din prima ce îmi doresc să fac după sport. Am absolvit facultatea în management și știam de la început că asta vreau să fac. Nu am avut ambiții să devin antrenor sau altceva.

Este greu să iei decizia respectivă, mai ales dacă nu ești forțat să o faci de vreo accidentare. În cazul meu nu a fost vorba de așa ceva, chiar mai puteam să joc și chiar mă simt bine și astăzi. Am luat decizia în momentul în care am considerat că e momentul să mă opresc, pentru ca oamenii să rămână cu amintirea corectă a lui Virgil Stănescu.

  1. Ai jucat ani buni în străinătate. Își pregăteau cluburile jucătorii pentru etapa post-carieră (să urmeze școala de antrenori, studii, proiecte etc.)? În SUA există un Star MBA (Special Talent, Access and Responsibility) dedicat foștilor sportivi.

Sunt cluburi profesioniste care te plătesc pentru perioada petrecută acolo, dar se limitează la atât. În perioada de colegiu, exista un staff care, dacă nu continuai să joci profesionist, se ocupa să îți găsească de lucru sau să te consilieze în această privință. Din păcate, reorientarea profesională pentru sportivi în România lasă de dorit și sunt multe de făcut în acest sens.

  1. La un moment dat, erai jucător activ la ASESOFT și președinte la Steaua, apoi președinte și jucător la Steaua. Aveai timp să le faci pe amândouă? Cum te priveau băieții în vestiar, ca pe cel care plătește salariile sau ca pe cel pe care să îl angajeze în căciulă?

Virgil StănescuÎn perioada petrecută la ASESOFT nu au fost probleme, Steaua era în Liga a 2-a, veneam la fiecare prânz, nu se băteau cap în cap. Uitându-mă în urmă la anul în care am fost și președinte și jucător la Steaua, aș face lucrurile un pic altfel. Erau două joburi full-time și conflictul intern a apărut în momentul când echipa nu mergea bine, iar eu eram parte din ea. Trebuia să iau o decizie împotriva jucătorilor alături de care mă antrenam zi de zi.

Pe de altă parte, am considerat că eram cel care știam cel mai bine situația, nu existau bariere de comunicare, știam ce se întâmplă în fiecare secundă, puteam să iau deciziile ca atare, însă au fost și decizii greu de luat.

  1. Văzut din afară, Proiectul Steaua respectă toate regulile unui club profesionist (echipă, juniori, comunicare, marketing, spectacolul adiacent meciului etc.). Când ai pornit la drum, în cât timp ai preconizat că vor apărea rezultatele?

Sincer să fiu, cam așa ne-am propus pașii de la început și am reușit să ne ținem de ei, ceea ce e mare lucru. Încă suntem mult subdimensionați ca și club, însă mi se pare senzațional potențialul pe care îl are un astfel de proiect și răspunsul pe care l-am primit din partea mediului sportiv sau de business, dar și a copiilor în general. E greu de ținut pasul și cu dorința copiilor de a face baschet. Suntem, din fericire, într-un sport senzațional, care crează acea emulație în rândul tuturor și trebuie doar să știm să profităm de ea. Când spun profităm, mă gândesc să creștem organic, pentru că vorbind de profitul profesionist suntem departe de o societate care vede sportul ca un vector de imagine important sau ca și potențial de business.

  1. De ce baschetul, în ciuda unei popularități evidente în România, nu a reușit în ultimii 20 de ani să obțină performanțe notabile? Unde suferim, la calitățile native sau la sistemul adminstrativ din jurul sportului de performanță?

Se pune des această întrebare, ce a fost primul, oul sau găina, investiția în sport sau rezultatul. Rezultatul ar trebui să îți aducă bani. Deocamdată, noi ca și popor, nu avem cultura sportului, îl considerăm moft. Considerăm că sportul este la și altele, de aceea trebuie să iasă cineva să îți dea pe tavă un rezultat, ca tu să beneficiezi de el. Nimeni nu investește ca să obțină un rezultat. Ca în orice alt business, dacă nu investești, nu ai rezultate. Dacă nu construiești ceva, dacă nu ai un plan mediu spre lung, nu apar rezultatele.

Baschetul e un sport foarte scump la nivel de băieți, echipele mari din Europa investesc sume mari, comparabile cu cele din fotbal. Puține sporturi necesită asemenea investiții care să aducă performanțe bune, care la rândul lor să determine notorietatea dorită.

  1. Are baschetul românesc de câștigat de pe urma jucătorilor străini aduși în campionatul național? Sunt ei repere lângă care tinerii jucători români să se poată dezvolta?

Globalizarea are un efect pozitiv în orice domeniu, deci și în sport. Calitatea pe care o aduc jucătorii străini atât campionatului, dar și antrenamentelor și pregătirii unei echipe este substanțială. Trebuie să ne aliniem și trebuie să profităm de aceste lucruri. Evident, prioritatea ar trebui să fie dezvoltarea jucătorilor români și a echipei naționale, iar strategia făcută ca atare, dar infuzia jucătorilor străini este necesară.

  1. Câți din foștii mari jucători de baschet ai României sunt niște branduri sportive? Pe câți îi recunoaște lumea pe stradă?

Există câțiva, din păcate nu atât de mulți pe cât ar trebui. Nu ne folosim de modele și acesta e un alt lucru pe care noi încercăm să îl capitalizăm ca și importanță. Avem o istorie și nu o știe nimeni, în concepția multora dacă nu se întâmplă azi, înseamnă că nu s-a întâmplat niciodată. Acești mari sportivi ar trebui aduși în față, pentru că te duci la un film dacă știi actorii care joacă. Sunt niște modele, sunt niște lideri, sunt niște oameni care merită promovați, iar societatea are nevoie de ei. Noi asta considerăm în clubul Steaua și suntem bucuroși că avem atâți oameni pe care îi putem promova.

  1. Care ar fi argumentele pe care le-ai prezenta unui tânăr pentru a se apuca de baschet în ziua de azi?

Virgil Stanescu 2Sunt atât de multe lucruri pe care ți le aduce sportul în general și baschetul în special. În primul rând, e un sport de echipă, e sportul care te ține cu capul sus, te uiți la coș tot timpul. Acesta e țelul, te uiți în sus. Dezvoltarea unui tânăr în baschet este extraordinară prin faptul că este un sport dinamic, alternanța atac – apărare, se întâmplă lucrurile foarte rapid, înveți să iei decizii corecte în fracțiuni de secundă. Înveți să dai randament sub presiune, înveță să câștigi și să pierzi, aspecte foarte importante pentru om și pentru un lider în societate. Înveți să joci în echipă și nu să concurezi cu ceilalți, ci să concurezi cu tine.

  1. Este societatea responsabila de esecurile sportivilor in viata post-cariera? Sunt destule exemple – Floarea Leonida, Sandu Neagu, Scottie Pippen, Allen Iverson.

Societatea are o vină importantă prin faptul că nu îi educăm, nu vedem în sportivi niște tineri care au încă nevoie de îndrumare. Sunt sportivi care trăiesc foarte confortabil în perioada de carieră, iar când fac pasul spre etapa de post-carieră nu știu ce să mai facă. Nu mai au același anturaj, nu mai au aceeași situație, nu mai au același venit, la 35 de ani e mult prea devreme să te apuci de pescuit. Pe de altă parte, ai pierdut perioada în care poți fi inițiat în orice alt domeniu. Suntem niște copii răsfățați, cu efecte peste 20 de ani, la sfârșitul carierei.

Aici intervine rolul și responsabilitatea societății (minister, federații etc.), să îi pregătească pentru viitorul după sport, să creeze acele modele de care avem nevoie și acei lideri care pot fi. Ei trec printr-un filtru imens pentru a ajunge sportivi de performanță, cei care au ajuns au niște abilități pe care alții nu le au (native sau educate), ele trebuie dublate de educația școlară, sportul trebuie să fie un pilon al educației și nu invers.

Eu am experiența sistemului american, unde am plecat cu o bursă de studii, acolo ești întâi student, apoi sportiv. Nu iei o notă medie spre mare, nu faci sport, și nu m-a ajutat nimeni să o iau. Dacă nu te descurcai, te consiliau să alegi anumite subiecte de studiu, dar nu te ajuta nimeni să treci clasa, nota era responsabilitatea ta. Astfel se creează oamenii despre care Ernst&Young spuneau într-un studiu că 90% din top executive au făcut sport, 60% peste nivelul de colegiu.

Credit foto: Pagina Oficială Virgil Stănescu

One Response to Virgil Stănescu: interviul

  1. […] Pe cât de bine pregătit ca manager și minuțios cu detaliile organizatorice, pe atât de vulcanic e Virgil Stănescu în timpul unui meci. Nu poate sta pe scaun, stă la limita între nivelul lojelor și cel al tribunie, suferă când echipa nu merge, se entuziasmează când Amis reușește un capac senzațional sau un slam-dunk de efect, cântă cu galeria. Încă o dată, sunt foarte mândru de interviul realizat cu el. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *