
8 martie e o zi importantă la români în materie de entertainment, la fel cum sunt 14 februarie sau 1 martie. Simt nevoia să iasă, să se distreze, să se relaxeze, să își revadă prietenii sau să își surprindă partenerele. De la termenul surpriză am plecat și eu când am gândit concertul de la București al proiectului #PovestileAlchimiei.
Experimentul face parte din natura mea, sunt cercetător de două decenii, caut să explorez orice aș face – turism, muzică sau cercetare. În muzică, sunt într-o permanentă căutare de noi sonorități pentru piesele mele, mai noi sau mai vechi, conștient fiind că nu pot să compun zilnic o piesă genială. În cei 14 ani de carieră (se împlinesc pe 8 aprilie) am avut chitare acustice sau electrice, vioară, pian, percuții sau nai, care au susținut textele vesele sau lirice ale cântecelor mele.
Astfel că, în concertul de pe 8 martie 2018, piese precum enigmaticul Alchimist, poetica Ultimă ninsoare sau simpatica Baladă pentru bormașină vor fi condimentate de textura unui….acordeon. Astfel, formula de concert cu care vă aștept în Club Mojo din București este:
Dacă pe Cristi îl cunoașteți deja foarte bine, nemaiavând nevoie de nici o prezentare (el e o componentă esențială a albumului Alchimie), noutatea, Daniel Sfichi, este un tânăr muzician de doar 18 ani, descoperit în noiembrie 2017 la Festivalul Național de Folk Chira Chiralina de la Brăila. Mi-a plăcut foarte tare, astfel că l-am invitat să cânte cu noi câteva piese.
Ce să vă mai spun? Concertul e joi seara, deci aproape weekend, biletele sunt foarte accesibile (20 lei), zău că nu aveți nici un motiv să lipsiți. Că dacă nici acum nu veniți, altă dată nu mai facem, înseamnă că nu vă plac experimentele.
Rezervări la telefon 0737 220 220 sau online pe site-ul Mojo.
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!