Îmi doresc un concert la Cluj de multă vreme (faptul că am ajuns anul trecut la o cântare privată nu se pune). Și nu a fost ușor, dar nu o să stau să vă povestesc peripețiile mele (am luat în calcul nu mai puțin de 8 cluburi), ci vreau să vă anunț că perseverența mi-a fost răsplătită: joi, 15 martie 2018, începând cu ora 20.30, ne vedem în Spațiu Music Pub din Cluj-Napoca (Piața Unirii nr. 21).
Pentru că nu am adus Poveștile Alchimiei la voi acasă la momentul apariției, deși mi-am dorit tare încă de când am lansat albumul. Iată însă că planetele se aliniază corespunzător și reușesc să le mulțumesc astfel oamenilor care au susținut proiectul Alchimie. Iar Clujul este orașul cu numărul 5 în care ajunge turneul #PovestileAlchimiei.
Concertul începe la ora 21:00 (zic să veniți pe la un 20.30, să ne pupăm, să schimbăm două vorbe). Prețul biletelor este 20 de lei, acestea se pot cumpăra la intrare. Rezervări se pot face la telefon 0742899109.
Pentru prietenii din Cluj sau cei care plănuiesc să ajungă la Cluj și nu au descoperit încă piese de pe Alchimie, iată cele patru piese de pe album disponibile pe YouTube, cu invitația de a vă abona (ca să nu se mai întâmple!).
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
We use cookies to ensure that we give you the best experience on our website. If you continue to use this site we will assume that you are happy with it.Ok