Știu, o să par nebun, dar eu lucrez la un album nou. Știu, nici n-am apucat să lansez Ninsorium (că nu poți să lansezi un album de iarnă vara când se cânta, iar iarna nu se poate cântă în interior, plus pandemia de coronavirus care m-a afectat sever). Pe de altă parte, în condițiile în care nu putem cânta decât online (din octombrie încoace, au fost doar niște scurte recitaluri, de 2-3 piese, în aer liber), munca în studio mă ține sănătos la cap, mă ajută să nu renunț de tot la muzică. Mai mult, sunt aproximativ 40 de oameni care continuă să mă susțină lunar pe Patreon, iar încrederea lor necondiționată trebuie răsplătită.
Momentan sunt 10 piese în lucru, dar mă gândesc să păstrez și pe acest album nou numărul de 11 momente (de pe Alchimie și Ninsorium), deci sunt șanse mari să mai apară un moment (cine știe, o piesă instrumentală, o piesă voce și chitară, o poezie/un text). În toamnă am lansat Plouă, un prim single, o piesă ce a intrat rapid în repertoriul meu. Dar toți tânjim după soare și natură, nu se putea, la început de martie, o piesă mai potrivită decât… Primăvara. Cele două piese au în comun textierul – Loredana Tudor-Tomescu, dar lansarea lor ca prime single-uri este legată doar de oportunități punctuale, anotimpuale. Mai am o colaborare în premieră cu un poet (nu îl deconspir deocamdată), iar restul de 7 texte vin de la Sorin Poclitaru. Cum se va numi? Da…. mai vorbim!
Revenind la piesa lansată la început de martie, aparent e o piesă mai tristă, dar de fapt este, așa cum veți putea constata dacă o ascultați, o declamație făcută atunci când depășești un moment greu și îți spui “Nu-mi mai pasă, merg mai departe!”. Fix acesta e sentimentul pe care vreau să îl transmit oamenilor în acest moment, când încercăm să ne regăsim cadența vieții de zi cu zi, după un an în care ne pusesem atâtea speranțe și care ne-a chinuit…pe măsura așteptărilor. Dacă vreți să o ascultați, o găsiți aici.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!