
Cele trei concerte din martie au început cu o surpriză: invitatul meu permanent a fost Teddy Tudoroiu. Îi spusesem demult că ar fi bine să înceapă să cânte și în afara Bucureștiului mai mult și am zis că cele trei zile în Moldova sunt ocazia ideală pentru a-l lua cu mine. M-a ajutat enorm cu percuțiile la piesele mele, a prins excelent la public în toate cele trei orașe cu piesele lui cele faine. Se pare că mi-am mai găsit un partener, îi mulțumesc pentru prietenie, ajutor, colaborare și echilibrul pe care mi-l dă.
La Onești a fost exact ce mă așteptam la spectacolul de la bibliotecă – un public preponderent matur, oameni cunoscători de poezie și de folk. Radu Comănescu a fost excepțional, a făcut o impresie excelentă (nu doar muzical, a venit cu papion, să ne asortăm!), îi mulțumesc că a venit să fie alături de mine și Teddy.
Auditoriul Joseph Schmidt e o sală de spectacole excepțională, îmi pare rău că nu a fost mai multă lume în sala de aprox. 200 de locuri. Plus încurcătura cu casa de cultură a studenților (care este organizatorul evenimentelor din sala respectivă), noroc că fanii mei s-au repliat rapid și au ajuns la timp pentru concert (inclusiv din Dorohoi și București, hihihi!). Să nu uit, am dat și un interviu pentru Radio USV.
Spectacolul de la Siret s-a anulat – nu o să fiu formal, să spun că din motive obiective/din motive care nu țin de X sau Y, pur și simplu nu s-au vândut bilete. Au pățit-o și alții, mi-am asumat semi-eșecul și am mers mai departe. Ba pot spune că am reușit să capitalizez această nereușită în cel mai frumos mod cu putință: o întâlnire cu elevii liceului Regina Maria din Dorohoi. Care efectiv m-au încărcat din energia lor și zâmbetele intense. Ce am făcut acolo? Am stat de vorbă, le-am povestit că, dacă vrei cu adevărat și faci și ceva pentru asta, poți obține performanțe pe care abia le bănuiai.
Despre concertul din Dorohoi nu sunt multe de zis. Poate doar că acolo e un vibe pozitiv, dacă oameni din Suceava au ales să vină la Dorohoi în loc de la ei acasă. Mă bucur că povestea de la liceu a convins câțiva liceeni să vină să mă vadă și cântând (sper că nu au fost dezamăgiți), sunt onorat că gazdele mă văd ca parte din familie (sâmbătă am fost prezent la un eveniment al comunității și m-am simțit parte din ea). De asemenea, că m-am simțit foarte bine în Sala Teatrului (știți că sunt fan de locuri de-astea elegante, cu ștaif!), fapt pentru care mulțumesc încă o dată Asociației Integritas. În rest, faptul că, deși e al doilea an când merg, oamenii încă mai vor discuri și merchandising e mai mult decât îmbucurător. Sebastian “Sebi” Ionel a fost excelent pe scenă, cu priză maximă la public (o să îi rup eu urechile că tot trage de timp cu albumul acela, nu știu ce așteaptă, zău!), Teodor “Teo” Ștefan se maturizează pe zi ce trece, ce mai, investiția în tineri a orașului se vede!
Apropo de prietenii mei care migrează permanent – mă bucur tare că oamenii încep să călătorească pentru concerte, mă simt tare norocos că am oameni care fac asta pentru mine (Roxana și Gabi au venit de la Focșani special, au zis că nu pot rata măcar un concert din turneu). Aș vrea să remarc și faptul că papioanele de lemn sunt foarte apreciate de oameni (detalii despre papioane și pachetele pentru fani găsiți aici).
Mulțumiri tuturor celor care au făcut posibile cele trei concerte – Alin Asavei, Ionuț Tenie, prof. Valentin Ianoș, Alexandru Abdulbaki și întreaga mișcare Integritas (Dana, Alina, Cristi, Mișa, Mihai și restul). Mulțumiri, Talal, pentru găzduirea de miercuri seară, mulțumiri, Mihai Boicu, pentru ajutorul administrativ, mulțumiri pentru invitația la cina de miercuri seara, Liviu Ciulei pentru sunet și jam session.
Chiar dacă nu sunt concerte, implică live-uri, deci să anunț și că pe 3 și 4 aprilie sunt prezent la RFI România (RFI360, cu Valentin Panduru, de la ora 16.30) și Radio Seven (#SaCreatInRomania, cu Robert Tache, de la ora 15.00). După Radio România Cultural, partenerul turneului, iată-mă invitat la celelalte două radiouri cu care am colaborat de-a lungul timpului. Eu v-am spus că îmi plac relațiile pe termen lung cu oamenii și iată că si demonstrez asta.
Pe 5 aprilie ne vedem la Brașov, la Casa Avram Iancu. Spun “ne vedem” pentru că sunt împreună cu Teddy, evident, invitatul meu special, este un concert în doi, juma-juma, carevasăzica!
Pe 12 aprilie, turneul ajunge la Bacău, evident la Villa Borghese. Și dacă tot batem drumul până în Moldova, turneul nu putea să ocolească Gura Humorului, astfel că, pe 13 aprilie cânt la Pizzeria La Bomba.
Pe 20 aprilie, în sâmbăta ce precede Floriile, sunt prezent, așa cum spune tradiția, la Conacul lui Maldăr (lângă Horezu), așa că, dacă sunteți prin zonă sau puteți ajunge, putem face în așa fel încât să veniți doar pentru concert, chiar dacă nu sunteți cazați acolo (acum, sincer, veniți și pentru cină, că ar fi păcat să nu, ce gătesc doamnele acolo e 10 clase peste genial!).
Pe 23 aprilie voi participa la un concert caritabil organizat de Liga Studenților Electroniști, ce va avea loc la Casa de Cultură a Studenților din București. Apoi mă odihnesc și eu, că vedeți câte am de făcut și în plus am scris deja un roman! Vă îmbrățișez, să fiți iubiți, ne vedem în turneu!
Sponsor principal al turneului: Jameson
Parteneri: Radio România Cultural, Aqua Carpatica, Kooperativa 2.0., ForeverFolk
Subscribe to get the latest posts sent to your email.
Dacă te abonezi, periodic vei primi informații despre activitatea mea muzicală: concerte, proiecte, piese noi!
2 Comments
Mulțumim pentru stare, Marius Matache!
Si noi multumim, Alex, pentru caldura si prietenie 🙂