Amintiri din Grozăvești

Țin minte și acum prima vizită în Grozăvești, când am fost să îmi iau camera în primire. Chiar la intrare în campus m-am întâlnit cu Tavi și Țugui, slobozeni de-ai mei, care tocmai făcuseră o baie în Dâmbovița. A e ultimul cămin cum vii dinspre metrou, mi-a plăcut mult părculețul din fața căminelor. Era totuși ceva haos, cu Restaurantul Blida la intrare, cu un magazin cu de toate (un strămoș de supermarket), cu vreo două gherete – un xerox și un alt magazinaș. Pe locul unde azi se găsește Carrefour Orhideea era un maidan cu câini…maidanezi, mormane de deșeuri din construcții și calea ferată ce aducea făină la fabrica de pâine Spicul (nici ea nu mai există, pe ea este sediul actual al Bitdefender). Țin minte că am dormit o noapte în căminul D, trenul trecea la câțiva metri de el și am tras o sperietură soră cu moartea când pe la 3 dimineața am simțit clădirea vibrând.

Habar nu aveam că aceasta va fi casa mea din următorii 6 ani, petrecuți toți în același cămin A (cu excepția unei veri, flotant în B), pe același etaj 3, cu câte 2 ani la 306, 322 și 341. 306 era toridă vara, pentru că era pe est și la 6 aveam soarele în cameră, 322 avea B1 sau B2 în față, căminul “Medicinei” cu studenți arabi, cea mai confortabilă a fost 341, cu copac în față, răcoroasă vara, mai mare dragul să tragi dimineața pătura pe tine. Camera înghesuită care devenea propriul tău microcosmos, cu patul tău, masa ta (și de lucru, și pentru masă), dulapul tău în care încăpeau toate. Uriașul steag al României (2,35 m pe 1,35 m) care avea să îmi fie alături pe întreaga perioadă, care s-a transformat în baldachin atunci când nu mergea cu mine pe stadion.

Nicoleta, administrator al căminului A, specialistă în combinații, a încercat marea cu degetul, că s-ar putea să mai vină cineva la noi în cameră, deși camera era de doi. Ghinion, noi aveam cererile în mână și văzusem organigrama. Mecanicii care nu mișcau un deget fără să le dai ceva, nea Vasile portarul cu care negociai când voiai să dai chef, să nu fie prins în ofsaid dacă te reclama cineva. E perioada mea cu plete, da, frate, am avut păr lung! Aveam perie, pentru că era așa de des că nu îmi intra pieptănul în el! Poza din stânga e făcută pe film (în Viena) și scanată, dacă vă puteți imagina așa ceva!

Nu mai țin minte cum am ieșit prima oară să cânt pe caloriferul de lângă scările principale ale căminului A din Grozăvești, știu că nu îmi plăcea să cânt în cameră, nu aveam rezonanță. Acolo aveam să îl cunosc în 1999 pe Madu, omul cu care voi debuta în 2004 pe scena de la Big Mamou. Serile în care scările erau pline până la etajul 4 de oameni care ni se alăturau, fetele care ne zâmbeau trecând pe lângă noi, cum schimba instantaneu pe vreo piesă cunoscută și romantică pentru acele zâmbete. Cu siguranță pe atunci nu bănuiam ce va urma, dar caloriferul îmi va oferi primul moment de glorie când, mergând să îmi plătesc connex-ul la Leu, tipa de la recepție m-a recunoscut și mi-a spus “vă știu din Grozăvești, cântați pe calorifer”. Cine mai era ca mine! Seara de pomină cu tipul care, după ce a cântat cu noi toată seara, făcându-ne cinste cu băutura, ne-a făcut cadou un CD cu Transylvanian Blues Traffic. Îl am și acum discul, dar habar nu aveam că omul era din branșă, iar noi niște amatori! A rezultat însă o seară de ținut minte. Am descoperit pe YouTube mai multe piese de pe acel album, iar unul din componenții trupei Dorin Pitariu, care acum cântă în OCRU!

Acolo am întâlnit-o pe Simona Ionașcu de la HtagPR, pe atunci lucra la B24Fun, dar și pe Andreea Andreescu de la Events. Pe Costin Miu, jurnalistul sportiv și alpinistul de azi, pe Liviu, prietenul meu cel mai bun din ultimii 20 de ani. Acolo am învățat de la Silviu (pe atunci la ProFM) Where do you think you’re going, vă dați seama, Dire Straits!

Perioada în Grozăvești a însemnat multe meciuri importante ale Stelei și naționalei României, dar și meciuri relaxate la Progresul/FC Național pe Stadionul din Cotroceni. Inclusiv aventura Tot atunci și tot pe Cotroceni aveam să văd primul meci de rugby din viața mea, un România – Franța, de pe vremea când naționala încă primea acceptul World Rugby să joacă cu echipe din Tier 1 (prima ligă valorică). Plus meciurile de fotbal din parcarea din spate de la ICECHIM, clădire care, la ultimul etaj, găzduia Radio Contact, sau din curte de la ANEFS. Apropo de Radio Contact, îl prindeai pe orice aparat de radio, indiferent de banda în care era (pe atunci exista FM cu bandă est și bandă vest).

Locuiam în Grozăvești când m-am angajat la Universitate, asta că tot am aniversat luni, 1 aprilie, două decenii în câmpul muncii. De aici am plecat pentru prima oară în străinătate (tot în 1999, cred că a fost un an bun), gustul proiectelor europene (foto dreapta, în deltă, cu proiectul Euro.GEO). De aici au început atâtea povești frumoase, râsete și lacrimi, griji și succese.

Pâinea caldă de la Spicul, lângă o sticlă mare de Coca Cola, erau o cină perfectă când jucam rummy la “cazino” la 317. Masa la comun când unul primea pachet de acasă (de obicei, o geantă sănătoasă de mâncare ajungea 2 zile pentru 5-6 guri flămânde). Sarmalele mâncate reci prin anul trei, pentru că oricum îmi era prea foame să le încălzesc când am ajuns acasă (deja lucram). Cheful din 2001 ce a cuprins întregul etaj 3 (eram deja de veteran acolo, plus șef de palier), când după 3 pahare de vin am plecat în inspecție prin camere – cea mai bună scuză să invit vecinele la party. Cozile de la dușuri, că erau unisex și oricum arareori funcționau mai mult de două.

Comparativ cu starea de azi a căminelor, cu siguranță condițiile din Grozăvești erau atunci mai proaste. Nu erau termopane, cantina (localizată unde e Facultatea de Filosofie azi) s-a desființat prin anul II, șobolanii vara erau în elementul lor (veverițe fără păr cum le spuneam noi). Existau servicii de tehnoredactare computerizată, scanare (foarte puțini aveau computer în cameră), exista sală de jocuri la parterul căminului (cu Virgil, Vio, Adi Păpușa, Gabi și ceilalți), plus masa de biliard. Pentru foarte mulți însă, etapa de cămin a însemnat ruperea de familie, formarea ca oameni independenți. Da, nu exagerez, pentru mulți însemna momentul în care devii responsabil pentru tine – gătești, speli, faci curat, faci cumpărături. Uitându-mă unde am ajuns, zic că ne-a prins bine. Plus o mulțime de prieteni și amintiri de neuitat.