Prin Argeș, pe Drumul Cetăților

Later Edit, 17 august: M-am întors din vacanță și am stabilit că Iuli este câștigătorului licenței de Bitdefender Total Security 2018. El a primit un mail cu codul de activare a licenței. Felicitări!

Foarte mulți când aud de Argeș se gândesc automat la Pitești și la câmpie. Ceea ce este foarte greșit, nu de alta, dar județul Argeș are o zonă montană foarte interesantă, dar și o serie de situri istorice a căror poveste merită descoperită. În plus, dacă sunteți din București, aveți avantajul autostrăzii care leagă capitala de Pitești, iar de-acolo mai sunt doi pași până la aceste locuri de care vreau să vă povestesc astăzi.

Scopul principal al plimbării mele de o zi a fost, indiscutabil, Cetatea Poenari, faimoasă pentru cele 1480 de trepte pe care turistul interesat de istorie trebuie să le urce. Dar am zis că e prea puțin și am căutat ce alte locuri ar mai fi de vizitat pe traseu. Iar prima oprire din județul Argeș sugerată de aplicația Drumul Cetăților a fost Cula Budișteanu, situată în Budeasa Mare, una din cele mai vechi construcții din Țara Românească. Aceasta a fost construită de unul din căpitanii lui Mihai Viteazul, membru al familiei Budișteanu, o familie cu proprietăți importante în Argeș. Nu sunt prea multe de văzut, cula a fost retrocedată și restaurată, dar nu se poate vizita. Din ce am aflat la primărie, situată la doi pași, urmașii proprietarilor de odinioară nu plănuiesc să deschidă cula pentru public.

De la Budeasa la Curtea de Argeș sunt circa 30 de km, iar aici vizita mea a început cu Biserica Sf. Nicolae din cadrul Curții Domnești, prima reședință a domnitorilor Țării Românești. Cele mai importante vestigii datează din perioada lui Basarab I și a lui Neagoe Basarab și includ, pe lângă lăcașul de cult amintit, ziduri de incintă și case tradiționale. 

Dacă urmați bulevardul Basarabilor, ajungeți, printr-o plimbare de 20-25 de minute pe jos, la Mânăstirea Curtea de Argeș și ale ei povești cu Meșterul Manole și Ana, dar și Palatul Episcopal. În biserica mânăstirii sunt îngropate două familii regale ale României: Regele Carol I și regina Elisabeta și Regele Ferdinand I și Regina Maria. Tot pe bulevardul menționat găsiți și câteva restaurante unde puteți mânca decent.

De la Curtea de Argeș până la baza cetății Poenari mai faceți cam 30 de minute cu mașina, dacă e weekend, atenție unde parcați, că e destul de aglomerat. Știu că 1480 de trepte sună înfricoșător, dar urcușul durează, la urcat lejer și cu multe pauze, circa 45 de minute (sunt, conform Wikipedia, 400 m diferență de nivel). Iar eu nu sunt vreun Toma Coconea, să zici că sar din treaptă în treaptă ca o capră neagră. 

Cetatea nu este foarte mare și a fost construită în două etape. Prima îi este atribuită lui Negru-Vodă (știu, dacă sunteți de-un leat cu mine, ați început să fredonați piesa celor de la Phoenix, o capodoperă a muzicii românești), turnul central (donjonul) fiind ridicat undeva în jurul anului 1200. O altă versiune vorbește chiar de cavalerii teutoni drept ctitori ai turnului, care la începutul sec. 12 au colonizat Țara Bârsei și Branului.

Celebritatea și-o câștigă în timpul lui Vlad Țepeș, care extinde cetatea Poenari, construindu-i zidul de incintă, trei turnuri pe fațada sudică și încă unul pe cea nord-estică. Țepeș o folosea care refugiu în cazul invaziilor turcești, iar pe versantul de vizavi se păstrează urmele unui drum pavat cu piatră de către turci, care au bombardat cetatea de acolo cu ajutorul tunurilor, drumul numindu-se și astăzi Drumul turcului (Ștefan Dumitrache, directorul Muzeului Municipal Curtea de Argeș, interviu pentru Adevărul) 

Tot legenda spune că extinderea a fost realizată cu “ajutorul” unei familii de boieri din Târgoviște (familia Dăneștilor, adversarii Drăculeștilor, din care făcea parte Vlad Țepeș), care, drept pedeapsă, au trebuit să lucreze la construcția cetății, înainte de a fi omorâți. Acum sincer, la cum mi-am scuipat eu plămânii urcând cu mâinile goale, zic că trasul în țeapă, care s-a petrecut oricum după ce au muncit, deja părea o chestie aproape simpatică. 

O parte din zidul cetății s-a prăbușit în 1915, cu ocazia unui cutremur. Chiar dacă din punctul de vedere al cetății nu sunt multe de văzut și citit (există câteva panouri informative), e splendidă priveliștea pe care o aveți la dispoziție de sus asupra văii Argeșului, iar stima față de propria persoană va crește considerabil după urcarea scărilor.

La întoarcere spre București am oprit și la Mioveni, pentru o scurtă vizită a Culei Racoviță, situată în curtea casei de cultură din localitate și care actualmente găzduiește un muzeu etnografic. Cum era duminică, am găsit închis la orele prânzului, pe ușa casei de cultură există un număr de contact unde puteți suna și cere detalii.

Argeș montan – posibilități de cazare

Sunt foarte multe pensiuni și hoteluri începând de la Budeasa Mare și până sus, la Bâlea, pe diverse bugete și clase de calitate. Cele mai multe sunt în Arefu și Corbeni, există căsuțe (60 lei/noapte) și camping chiar la baza treptelor ce urcă spre cetatea Poenari.

Și pentru că Bitdifender, compania care a realizat aplicația Drumul Cetăților (disponibilă pentru a fi descărcată atât din Google Play cât și din iTunes), tocmai lansează Bitdefender 2018, vă invit la un concurs. Recomandă-mi o cetate din aplicație pe care să nu o fi văzut eu până acum (e un pic de muncă, am văzut câteva din ele în 8 ani de blog!) și convinge-mă că merită să o vizitez, iar eu pun la bătaie un cod de activare pentru Bitdefender 2018. Termenul-limită de postare a comentariilor este duminică, 6 august.

În încheiere, vă invit încă o dată să o luați la pas prin țară și să descoperiți poveștile cetăților și fortificațiilor și să urmăriți o filmare cu drona a cetății Poenari.