Bypass – un cuvant urât

Întotdeauna am urât cuvântul acesta, bypass. Și asta pentru că se referă la situații nedorite. Una o știți și voi, e vorba de varianta ce definește termenul chirurgical, iar asta nu e de bine pentru cine ajunge acolo. O altă utilizare vine din perioada când lucram la un proiect pentru o stație de epurare, iar varianta bypass era aplicată în situații speciale și anume debite excesiv de mari de apă ce intrau în  stație, ca urmare a unor ploi abundente. Atunci, tot ce venea din canalizarea orașului intra într-un canal ce ocolea stația și mergea direct în afluent, fără a fi tratată, deci toți poluanții ajungeam în râul ce prelua efluentul din stație.

În toate cazurile, e vorba de o variantă ocolitoare (toate sensurile posibile pentru bypass se găsesc aici). Dar dincolo de sensurile practice, există un sens oarecum figurat și atunci se referă la relațiile dintre oameni. În general, sunt un om de echipă. Întotdeauna am preferat să cânt mai degrabă acompaniat decât de unul singur. Lucrez de 15 ani într-un departament de geografi deși sunt chimist, iar asta m-a obligat să mă adaptez mai multor tipuri de proiecte și diferitelor subiecte de cercetare abordate de colegii mei. În plus, una din cele mai importante calități ale mele este să știu mulți oameni și să îi pun în contact atunci când au nevoie unii de alții. Așa s-a născut imnul naționalei de rugby, unde au conlucrat Ovidiu Mihăilescu, Eugen Dodoni, Vlad Dulea și subsemnatul, deși invitația inițială pentru realizarea piesei era pentru mine. Așa au ajuns bloggeri la evenimentele din județul Alba sau la festivalul Toamnă la Voroneț de la Humor. Nu mai vorbesc de recomandările de concerte sau oportunități de colaborare pentru foarte mulți prieteni sau colegi de breaslă. Face parte din crezul meu că binele făcut se întoarce dublu sau triplu și la  fel și răul.

Dar nu pot să nu fiu mâhnit, măcar preț de 37 de secunde, când văd oameni care inventează câte un bypass pentru a mă scoate din câte o “schemă de producție” în care chiar eu i-am cooptat. E drept, nu mă ține mult, că aș muri otrăvit în propriul venin și zău că sunt atâtea lucruri frumoase de văzut și făcut pe lume. Dar când cineva ți-a arătat drumul către cloșca cu puii de aur, nu îi da vânt pe scări după ce știi poteca cea mai scurtă. Nu de alta, dar viața are un simț al ironiei extrem de bine dezvoltat și s-ar putea să ai surprize.